TRAGEDIE. O româncă din Italia a murit la o lună după ce a născut cel de-al treilea copil. Ce s-a întâmplat

Publicat: 10 12. 2023, 15:03
O româncă din Italia a murit la o lună după ce a născut / Sursa FOTO: Facebook

O româncă în vârstă de 34 de ani, Georgiana Mădălina Mardare, rezidentă în Italia, a murit după ce a dat naștere celui de-al treilea copil al ei. Tragedia a avut loc la numai o lună după ce ea născut.

Georgiana locuia în satul Collescipoli, nu departe de orașul Terni, din regiunea Umbria.

Apelul disperat al familiei

Acum, familia tinerei lansează un apel disperat pe social media și în comunitatea românilor din Italia pentru o strângere de fonduri în vederea repatrierii trupului neînsuflețit al Georgianei.

Potrivit cotidianului Il Messaggero, românca a murit în secția de reanimare a spitalului din Terni.

La 12 zile după ce a născut pentru a treia oară, o fetiță perfect sănătoasă, Georgiana a suferit un atac de cord și a intrat în comă. În pofida încercărilor medicilor, viața ei nu a mai putut fi salvată, iar românca s-a prăpădit după aproape trei săptămâni de comă.

Șocat de ce i s-a întâmplat, Constantin, de 37 de ani, soțul femeii, a depus o plângere penală la Poliția din Collescipoli. Românul îi acuză pe medici de neglijență și o posibilă omucidere din culpă.

Avocatul Erdis Doraci, din Tivoli, cere clarificarea circumstanțelor morții Georgianei, dată fiind vârsta tânără a victimei și lipsa de complicații în sarcinile anterioare.

Evoluția clinică, cele două sarcini anterioare fără probleme și vârsta tânără a victimei, ne îndeamnă să căutăm răspunsuri concrete la această tragedie”, a precizat avocatul, potrivit sursei citate.

Filmul unei tragedii neanunțate

Georgiana Mădălina Mardare s-a internat la spital în data de 20 octombrie. În orele cât timp a așteptat să nască, femeia s-a simțit foarte rău. A doua zi, în dimineața de 21 octombrie, ea a adus pe lume o fetiță, naștere descrisă familiei chiar de către mamă ca fiind extrem de dureroasă.

Externată pe 23 octombrie, mămica a acuzat dureri de cap puternice și oboseală excesivă. La 2 noiembrie, starea i s-a agravat, soțul găsind-o inconștientă în casă.

Până la sosirea ambulanței, bărbatul a încercat să-i facă masaj cardiac. Abia folosirea defibrilatorului și din a treia încercare i-a pornit inima.

La spitalul din Terni, diagnosticul pus a fost pneumonie bilaterală gravă. Starea Georgianei a devenit critică, medicii descoperind în organism și două bacterii foarte puternice.

În data de 1 decembrie, Computerul Tomograf a arătat lipsa fluxului cerebral, femeia decedând în scurt timp.

Publicația rotalianul.com scrie că soțul ei cere acum sechestrarea dosarelor medicale și a înregistrărilor apelurilor la Urgență, efectuarea unei autopsii de către un colegiu medico-legal, inclusiv un ginecolog specialist (preferabil din altă regiune) și analiza sistemului informatic de dosare medicale ale spitalului din Terni.

Georgiana era mamă a trei fetițe minore, dintre care cea mai mică este un bebeluș de numai o lună jumătate.

Apel la ajutor lansat de soțul ei

Decembrie este luna magică a anului, din păcate nu și pentru Mădălina Georgiana, care la numai 12 zile de la nașterea a celei de-a treia fetiță a suferit un stop cardiac și a stat în comă până astăzi, când, din nefericire a trecut la cele veșnice”, scrie verișorul Georgianei pe Facebook.

Totul s-a petrecut în Italia, a doua țară mamă pentru Mădălina Georgiana și familia sa, prin urmare este nevoie de o sumă mare de bani pentru transportul ei în Romania, unde va avea loc înmormântarea de rămas bun.

Încercăm sa ajutăm fiecare cu puțin pentru a contribui la adunarea sumei pentru transport și eventuale cheltuieli. Dacă sunteți binevoitori puteți dona în contul de Italia IBAN: IT14K0306914405100000066506 Mardare Madalina Georgiana sau în contul din România în lei IBAN. RO51BTRLRONCRT0450034701
Mardare Constantin
”, este mesajul lansat pe social media pentru sprijinirea familiei îndoliate.