Un fermier din Alba a dat lovitura cu ”Uriașul de Transilvania”. Cât costă un exemplar din gigantul de 9 kilograme premiat la expoziții internaționale
Un bărbat din Alba crește din pasiune iepuri din spectaculoasa rasă ”Uriașul de Transilvania”, iar eforturile sale sunt recunoscute prin trofee la expoziții internaționale. Este prima rasă de iepure românesc standardizată și a devenit din ce în ce mai apreciată. Calitățile urechiatului cu o greutate medie de 8-9 kilograme au impresionant specialiștii internaționali, iar prețul său este unul pe măsură.
Nicu Țăran, din Săliștea, a participat în weekend la o expoziție de păsări și animale mici din Sebeș. Acesta a relatat, pentru alba24.ro, detalii despre rasa ”Uriașul de Transilvania” și despre modul cum se îngrijesc aceste animale.
Un bărbat din Alba crește din pasiune iepuri din rasa ”Uriașul de Transilvania”. Este prima rasă de iepure românesc, standardizată și a devenit din ce în ce mai apreciată.
”Uriașul de Transilvania”, o reușită a naturii
Uriașul de Transilvania este o rasă românească standardizată (în curs de omologare), creată în anul 2009 de geneticianul Valentin Petrescu-Mag, cercetător ştiinţific şi lector universitar în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. La bază sunt rasele Californian, Fluturele german și Uriașul gri.
Coloratura blănii acestor iepuri poate varia, cu diferite nuante vii de alb și negru. Aceste animale pot cântări între 6 și 9 kilograme și sunt adaptate la condițiile climatice locale. Sunt iepuri de talie mare, care pe lângă dimensiunile impresionante, au și calitățile necesare unor iepuri bun de sacrificat.
Un exemplar se vinde cu 100 euro. Fermierul este vicecampional național
Bărbatul spune că a participat cu iepurii crescuți de el și la diferite expoziții internaționale. De exemplu, în 2025, fermierul a fost prezent în Slovacia, la Nitra. Un exemplar poate ajunge la prețul de 500 de lei. În 2023, Nicu Ţăran a participat la o competiţie cu două exemplare de iepure Uriaş de Transilvania şi unul de Uriaş Gri German, fiind desemnat vicecampion naţional cu un exemplar de Uriaş de Transilvania.
Foto: Click.ro
În prezent, Nicu Țăran deține 15 iepuri maturi și 27 de pui. Crescătorul spune că tratamentele sunt destul de scumpe, dată fiind situația economică precară din țară. În plus, sunt necesare și granule speciale.
Iepurele Uriașul de Transilvamia. Foto: Facebook
Bărbatul explică faptul că nu este o rasă pretențioasă, însă trebuie asigurate condiții optime de curățenie, mâncare, apă și spațiu. Această rasă este tot mai căutată datorită rentabilității sale, fiind considerată o alternativă viabilă pentru crescătorii care doresc animale adaptate local.
Foto: Facebook
RECOMANDĂRILE AUTORULUI
Expoziție inedită la Craiova. Găini, iepuri și porumbei care valorează și 2.000 de euro