Un șofer din Sibiu care a produs un accident mortal a fugit de la locul tragediei! Cum a fost prins la scurt timp

Publicat: 14 10. 2020, 10:27

Un bărbat din județul Sibiu a murit noaptea trecută după ce mașina în care se afla a căzut într-o râpă. Șoferul care a produs accidentul a fugit de la locul tragediei, fiind prins ulterior, la scurt timp,  în stare de ebrietate!

„Azi noapte, la ora 22:50, în localitatea Tălmăcel, pe DC 61, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul pasagerului dreapta faţă (un localnic în vârstă de 30 de ani). Un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar imediat după producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei.

„Poliţiştii rutieri au efectuat verificări pe parcursul întregii nopţi fără a reuşi depistarea acestuia”

Poliţiştii rutieri au efectuat verificări pe parcursul întregii nopţi fără a reuşi depistarea acestuia. Cercetările sunt continuate”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de pompieri militari și un echipaj de descarcerare. În sprijin a intervenit pentru îngrijiri medicale și un echipaj al serviciului județean de ambulanță.

„La testarea cu aparatul etilotest a rezultat 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat”

Potrivit polițiștilor, șoferul a fost prins la scurt timp în stare de ebrietate!

„Poliţiştii rutieri au depistat autorul accidentului, este vorba de un bărbat în vârsta de 40 de ani, din Tălmaciu. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă”, a precizat Luciana Lazăr.