Zeci de tineri din Iași s-au înghesuit la o coadă pentru a cumpăra produse pe bază de cannabis

Publicat: 13 10. 2020, 16:00

Zeci de tineri din Iași s-au înghesuit la o coadă pentru cumpăra produse din cannabis, la un magazin care tocmai s-a deschis în orașul din Moldova.

Zeci de tineri s-au așezat liniștiți la coada magazinului care ar vinde produse din tutun, unele, se pare, pe bază de cannabis. Cei mai mulți dintre clienți purtau masca de protecție la coadă.

„Ne adresăm celor pasionati de tot ceea ce tine de fumat”

„Suntem un headshop care pune pasiune in acest business si ne straduim sa iti punem la dispozitie cea mai bogata si mai vasta oferta de echipamente si accesorii pentru fumat (bonguri, vaporizatoare, pipe, foite, filtre, grindere, aparate de rulat,etc), precum si seminte cannabis din soiuri renumite si ulei de canabis CBD de cea mai buna calitate!

Ne adresăm celor pasionati de tot ceea ce tine de fumat ,colectionarilor de seminte de cannabis si celor care doresc sabeneficieze de proprietatile curative ale produselor din ulei decanabis CBD, 100% natural. Pentru cei care pun la indoiala legalitatea acestor produse, tinem sa precizam ca atat semintele de cannabis, cat si uleiul de canabis CBD sunt 100% legale, deoarece nu contin THC si nu provoaca efecte psihoactive”, susțin administratorii magazinului, citați de Ziarul de Iași.

Între timp, Poliția descoperă aproape zilnic plantații de cannabis!

Plantații de cannabis descoperite în Capitală

În timpul unor percheziţii făcute în Capitală, zilele trecute, trei plantaţii indoor de cannabis au fost descoperit de polițiștii din București. Cinci persoane au fost duse la audieri fiind bănuite că au făcut trafic de droguri.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, în urma a patru percheziţii, efectuate în Bucureşti, de poliţiştii antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T., au fost depistate mai multe persoane bănuite că ar fi înfiinţat culturi de cannabis. De asemenea, au fost indisponibilizate trei culturi indoor de cannabis, formate din 81 de plante.