Adrian Mutu, PREZENTAT oficial la CFR Cluj! Care au fost primele cuvinte ale fostului mare fotbalist

Publicat: 24 01. 2024, 18:25

Adrian Mutu a semnat cu CFR Cluj, cea mai titrată echipă din România în ultimii ani, urmând a debuta la gruparea din Gruia luni, în partida cu FC Voluntari din Superliga.

Fostul fotbalist a precizat că a sosit momentul să îşi folosească toate cunoştinţele acumulate ca jucător şi ca antrenor în slujba celei mai titrate echipe.

Adrian Mutu, PREZENTAT oficial la CFR Cluj! Care au fost primele cuvinte ale fostului mare fotbalist

“Am început un nou capitol, o nouă poveste în care determinarea şi devotamentul sunt elemente de bază. A venit momentul să-mi folosesc toate cunoştinţele acumulate atât ca jucător cât şi ca tehnician în slujba celei mai titrate echipe din România în ultimii ani.

Sunt mândru şi onorat că fac parte din această familie. De astăzi, Gruia îmi va deveni acasă”, este mesajul lui Mutu, transmis într-un filmuleţ postat de CFR Cluj.

Mutu a antrenat ultima oară formaţia azeră Neftci Baku între 11 iulie şi 24 decembrie 2023. Anterior, el a mai condus echipa U21 a clubului Al Wahda (Emiratele Arabe Unite), FC Voluntari, selecţionata Under-21 a României, FCU Craiova 1948 şi FC Rapid.

Adrian Mutu, PREZENTAT oficial la CFR Cluj! Care au fost primele cuvinte ale fostului mare fotbalist

Echipa de fotbal CFR Cluj a anunţat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook, rezilierea pe cale amiabilă a contractului antrenorului Andreea Mandorlini.

Revenit în Gruia după aproape 13 ani, pe 16 iunie 2023, tehnicianul italian a stat pe banca echipei clujene în 27 de partide, perioadă în care a bifat, în toate competiţiile, 11 victorii, 9 egaluri şi 7 înfrângeri.

Cu toate că relația de prietenie dintre Neluțu Varga și Adrian Mutu este una cunoscută, finanțatorul din Gruia spune că nu acesta este motivul pentru care l-a numit antrenor.

„A contat din punct de vedere profesional, judecând după performanță, după realizările lui. Cred că este potrivit pentru CFR. Este matur, are experiență.

Aici este un club greu, care trebuie gestionat de un bărbat adevărat și eu cred că el poate să facă asta. De aceea am și făcut acest pas”, a explicat Nelu Varg pentru ProSport.