Alin Petrache recunoaște: „Domnul ministru Novak ne-a confirmat că vom reprimi, în folosinţă gratuită pe 49 de ani, Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf”

Publicat: 22 09. 2022, 09:15
Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, s-a infectat cu COVID-19

Alin Petrache, președintele FR de Rugby, confirmă faptul că arena bucureșteană va reveni în circuitul sportului cu balonul oval.

Se știe că Ministerul Sportului a dorit să pună mâna pe această bază, care aparținea de drept FR de Rugby și care a cedat terenul, pentru modernizare, Companiei Naționale de Investiții, înainte de Euro 2020.

Pentru a explica exact ce s-a întâmplat în ultima perioadă în rugby, Alin Petrache a dat declarații pentru Prosport.

Alin Petrache recunoaște: „Domnul ministru Novak ne-a confirmat că vom reprimi, în folosinţă gratuită pe 49 de ani, Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf”

La una dintre ele, fostul internațional admite că a avut o întâlnire cu Eduard Novak și acesta a promis că este de acord cu cedarea bazei FR de Rugby, concesiune gratuită pe timp de 49 de ani. Asta înseamnă că aici nu se va juca fotbal.

„Pentru că Adunarea Generală este forul tutelar al Federaţiei Române de Rugby, care trebuie să îşi dea acordul în privinţa tuturor deciziilor care privesc federaţia. Le suntem foarte recunoscători domnului vicepremier, Kelemen Hunor, şi domnului ministru, Eduard Novak, pentru susţinerea rugbyului românesc.

Pe 29 august am participat la o întâlnirea oficială la sediul Ministerului Sportului, în care domnul ministru ne-a confirmat că vom reprimi, în folosinţă gratuită pe 49 de ani, Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, cu terenul central şi terenurile de antrenament, drept pe care l-am avut înaintea modernizării locaţiei şi care era specificat în protocolul semnat între FRR şi Ministerul Sportului.

Aşadar, având în vedere această asigurare oficială referitoare la revenirea în folosinţa FRR a Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf, era firească o convocare a Adunării Generale.

Cluburile afiliate sunt sufletul Federaţiei Române de Rugby, părerea lor este hotărâtoare, iar consultarea Adunării Generale este obligatorie din punct de vedere legal având in vedere demersurile de returnare care vor urma curând din partea ministerului”, a declarat Alin Petrache.