Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova au câștigat Australian Open la dublu feminin

Publicat: 29 01. 2023, 10:29
Actualizat: 29 01. 2023, 10:30

Perechea din Cehia, Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova, a cucerit trofeul la Australian Open 2023, în proba de dublu feminin.

Ele și-au apărat titlul obținut și în urmă un an, acum reușind să depășească perechea din Japonia, Shuko Aoyama și Ena Shibaharam, scor 6-4, 6-3.

Barbora și Katerina vor lua 479.612 de dolari, iar Shuko și Ena vor primi 255.333 de dolari.

Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova au câștigat Australian Open la dublu feminin

Cuplul din Cehia a mai câștigat în carieră: Roland Garros (2018, 2021), Wimbledon (2018, 2022), US Open (2022), Australian Open (2022, 2023), aurul la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2020) și Turneul Campioanelor (2021).

Barbora și Katerina s-au impus după o oră şi jumătate. Sunt primele care câștigă două titluri consecutive la Australian Open, după perechea italiană Sara Errani / Roberta Vinci, care a reuşit această performanță la ediţiile din 2013 şi 2014.

Cele două sportive din Cehia au depășit în semifinale perechea Gabriela Ruse (România) şi Marta Kostiuk (Ucraina). „Nu prea ne-am gândit că ele sunt numărul 1 mondial la dublu. Am gândit că șansa noastră este să servim bine, chiar la procentaj. Să ținem raliurile (n.r. schimburile mai lungi de 4 lovituri) pe cross (n.r diagonala terenului)…Câteva mingi din raliuri la puncte decisive au ieșit afară. Au mai dat și cehoaicele câteva mingi la limita out-ului sau le-au plasat bine și așa s-a dus meciul” spunea Gabriela Ruse pentru ProSport.

Aoyama și Shibahara au câștigat împreună opt titluri de dublu în circuit, dar acum, la AO 2023, s-au aflat la prima finală de dublu feminin de Grand Slam.