Basarab Panduru, după dezamăgirea de la Cipru – România, 2-2: „Cum mama naibii am ajuns atât de slabi într-un timp atât de scurt?”

Publicat: 10 09. 2025, 11:26
Foto SPORT PICTURES

Fostul internațional Basarab Panduru nu înțelege cum naționala a ajuns atât de slabă și a făcut o analiză dură după egalul de la Nicosia.

România a jucat cu Cipru, 2-2, în preliminariile CM 2026 și are șanse mici de calificare la turneul final.

Panduru a contestat și schimbările lui Mircea Lucescu, dar s-a abținut să-l critice pe selecționer.

Basarab Panduru, după dezamăgirea de la Cipru – România, 2-2: „Cum mama naibii am ajuns atât de slabi într-un timp atât de scurt?”

România a jucat în meciul cu Cipru cu primul 11:

12. Horațiu Moldovan – 2. Andrei Rațiu, 5. Virgil Ghiță, 15. Andrei Burcă, 11. Nicușor Bancu – 18. Răzvan Marin (8. Adrian Șut, 80; 19. Florin Tănase, 85), 6. Marius Marin, 10. Nicolae Stanciu (căpitan) – 20. Dennis Man (23. Deian Sorescu, 80), 7. Denis Drăguș, 14. Alexandru Dobre (17. David Miculescu, 65). Selecționer: Mircea Lucescu.

„E rău. Te chinui şi încerci să fii cât de cât echilibrat, dar în momentele astea te întrebi cum mama naibii am ajuns atât de slabi? Asta e întrebarea. Cum mama naibii am ajuns atât de slabi într-un timp atât de scurt? Am avut mare noroc că am scăpat cu acest rezultat. Noi nu am făcut nimic, am încercat nişte contraatacuri, dar fotbalul l-au jucat ei, iar noi ne-am uitat la ei.

Ce au fost schimbările astea? Mi-e greu să vorbesc despre astea, pentru că e Mircea Lucescu acolo, dar să-mi explice şi mie cineva ce au fost acele schimbări. Nu înţeleg nimic din ele. Eu nu ştiu fotbalul pe care-l ştie Mircea Lucescu, dar când văd fotbalul acesta pe care nu-l înţeleg… Pot să mă întreb ce e fotbalul acesta. Nu înţelegi nimic. Sunt oameni pe banca de rezerve care ar trebui să intre şi nu intră. Nu înţeleg schimbările”, a spus Basarab Panduru, la Prima TV.

Mircea Lucescu vorbește despre demisie după Cipru – România, 2-2: „Am făcut tot ce a fost posibil, astfel încât grupul să atace un turneu final. În rest, sunt alte aspecte despre care nu vreau să vorbesc”.