Câți ani are, de fapt, „copilul de 11-12 ani” filmat în timp ce trăgea cu sete dintr-o țigară la un meci de fotbal – FOTO

Publicat: 11 09. 2019, 14:02

La scurt timp după apariția imaginilor, utilizatorii de Twitter au aflat că acel „copil” este, de fapt, un tânăr de 36 de ani. Acesta a participat la meciul amical dintre Fenerbahce și Bursaspor împreună cu fiul lui.

Banii strânși în urma partidei au fost donați unor organizații care luptă împotriva unor boli precum leucemia sau care îi ajută pe cei care suferă de Sindromul Down.

La un moment dat, în timp ce camera se plimba prin tribună, regizorul transmisiei s-a oprit asupra „copilului” care fuma. Clipuri și imagini au apărut la scurt timp după aceea pe Twitter.

Potrivit canalului turc News 1, cel din stanga bărbatului este fiul acestuia.

Fumatul este interzis în locurile publice din Turcia. Bărbatul riscă acum să primească o amendă.