Cristiano Ronaldo riscă 5 ani de închisoare. Acuzațiile grave care i se aduc

Publicat: 27 12. 2017, 09:14

Deși pe plan sportiv Ronaldo a excelat, portughezul este acuzat că faptele sale de fraudă au fost comise deliberat și în cunoștință de cauză. Astfel, Fiscul spaniol insistă ca starul portughez să fie trimis la închisoare: „Este foarte important să meargă la închisoare. Sincer, avem oameni care ajung acolo pentru că nu au plătit 125.000 de euro”, a declarat procurorul-șef din acest caz, Caridad Gomez Mourelo, în fața instanței.

Cristiano Ronaldo e acuzat că s-a folosit de un paradis fiscal pentru a evita să plătească taxele pentru drepturile sale de imagine: „Credea că sumele ascunse în Insulele Virgine nu vor fi descoperite”, a declarat un oficial al trezoreriei spaniole.

Procesul are la bază un raport întocmit de Autoritatea fiscală din Spania ce a ajuns pe masa procurorilor. Cazul este similar celui în care au fost implicați starul argentinian Lionel Messi și tatăl său, în urma cărora cei doi au primit condamnări de câte 21 de luni de închisoare, cu suspendare.

Conform mai multor publicații din Spania, Ronaldo riscă în acest caz o pedeapsă de 5 ani de închisoare, în condițiile în care în cazul lui Messi frauda a fost „considerabil mai mică” (n.r. 4,1 milioane de euro față de 14,7 milioane în cazul lui Ronaldo).