Cristina Neagu, anunț despre retragere: „Ultimul Campionat European pentru mine!”

Publicat: 17 11. 2022, 17:31
Actualizat: 17 11. 2022, 17:34

Cristina Neagu a anunţat că ediţia Campionatului European, EHF EURO 2022, a fost ultima din cariera sa. Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de Germania, 32-28, în ultimul său meci din Grupa principală 2 la acest turneu final, organizat în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru.

Cristina Neagu este cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European de handbal feminin, având 303 goluri.

„Ultimul Campionat European pentru mine. Nu s-a încheiat aşa cum mi-aş fi dorit, dar am dat totul pe teren, aşa cum fac de fiecare dată. Mulţumesc tuturor celor care sunteţi mereu alături de mine, în zilele bune, dar mai ales în cele mai puţin bune!”, a anunțat Neagu pe pagina sa de Facebook.

Cristina Neagu, anunț despre retragere: „Ultimul Campionat European pentru mine!”

România a încheiat turneul final pe locul 12, naționala noastră fiind la toate ediţiile Campionatului European cu o singură excepţie, în 2006.

Cel mai bun rezultat al „tricolorelor” e medalia de bronz din 2010.

Neagu a fost foarte supărată după meciul pierdut cu Muntenegru, acuzând arbitrajul austriecelor Ana Vranes şi Marlis Wenninger. „România merită mai mult respect. Eu merit mai mult respect. Ce s-a întâmplat noaptea trecută trece dincolo de fair play şi respect, valori pe care le preţuiesc mult în sportul nostru. Un moment trist pentru handbal în general”, a scris ea pe Facebook la finalul partidei respective.

După meciul cu Germania, ultimul de la EHF EURO 2022, jucătoarele lui Pera au îmbrăcat în vestiar tricouri albe pe care era scris mesajul „Respect our work”, referirea fiind la arbitrajul din duelul cu Muntenegru.