Cum poți cumpăra fără riscuri BILETE la turneul final Euro 2024? FRF vine cu precizări

Publicat: 24 11. 2023, 16:39
Actualizat: 24 11. 2023, 16:40

Biletele la meciurile României de la EURO 2024 din Germania se pot cumpăra doar de la organizatorul UEFA.

Se poate accesa website-ul uefa.com/euro2024/ticketing, începând cu 4 decembrie, informează FRF.

“Trebuie să vă creaţi un cont de utilizator pe acest portal şi apoi să urmaţi paşii indicaţi de UEFA pentru achiziţionarea de bilete. La debutul procedurii de cumpărare alegeţi opţiunea FAN ROMANIA.

În cazul în care cererea va depăşi numărul biletelor alocate, UEFA va organiza o loterie pentru repartizarea acestora”, precizează FRF.

Cum poțí cumpăra fără riscuri BILETE la turneul final Euro 2024? FRF vine cu precizări

Federaţia Română de Fotbal nu poate facilita, intermedia sau rezerva bilete pentru suporterii români. Toate operaţiunile de ticketing se desfăşoară exclusiv pe portalul UEFA Ticketing, a subliniat forul.

FRF recomandă “cu tărie” ca fanii să nu apeleze la alte platforme de vânzare de bilete la EURO 2024. UEFA nu a autorizat nicio entitate în acest sens.

  • Biletele se pun în vânzare după tragerea la sorţi a grupelor turneului final EURO 2024 de la Hamburg, care va avea loc în data de 2 decembrie, ora 19:00.

Reprezentativa României a încheiat, marţi seară, neînvinsă şi pe primul loc grupa I de calificare la Campionatul European din 2024. Tricolorii au învins Elveţia pe Arena Naţională, scor 1-0, şi sunt calificaţi la turneul final de anul viitor, primul pentru România după opt ani.