Dan Alexa, out de la FC Botoșani! Moldovenii sunt eliminați și din Cupa României

Publicat: 02 11. 2023, 17:58

CSM Alexandria, din Liga 2, a învins pe FC Botoşani, 2-1, golul victoriei fiind marcat în minutul 90+3.

Pentru FC Botoşani a marcat Şeroni, din penalti, în minutul 21, iar pentru CSM Alexandria au înscris Gîdea, minutul 49 şi Sîrbu, minutul 90+3.

În ultima etapă, din Grupa B a Cupei României, CSM Alexandria o va întâlni pe CSA Steaua, iar FC Botoşani va juca împotriva U Cluj.

Dan Alexa, out de la FC Botoșani! Moldovenii sunt eliminați din Cupa României după eșecul cu o echipă din Liga 3

Dan Alexa pleacă de la FC Botoșani, ultima clasată în Superliga, iar de echipă se vor ocupa Andrei Patache și Daniel Schiopu.

Alexa, care a antrenat opt meciuri la FC Botoșani, pierzând cinci și având trei egaluri, ar putea fi înlocuit de Liviu Ciobotariu, antrenorul lui Sepsi, echipă care înregistrează rezultate slabe în ultimul timp.

„Voi avea o discuție cu Dan Alexa. La aceasta discuție nu voi merge direct pe ideea de a-l da afară, dar vreau să îmi spună clar el un lucru. Vreau să îmi spună clar în față dacă el mai crede în forțele lui că îmi poate salva echipă de la retrogradare. Dacă el e sincer cu mine și îmi spune că nici el nu mai crede, atunci ne despărțim. Dacă îmi spune că el crede în continuare în forțele lui și că poate să îmi salveze echipa, atunci mergem mai departe.

Totul depinde de ceea ce îmi va spune sincer Dan Alexa. În momentul ăsta nici nu mă gândesc că ar spune nu. Dacă îmi spune nu mai cred nici eu că pot salva echipa, atunci e tragic. Eu nu am nicio variantă, iar antrenori de dragul de a-i aduce pe la Botoșani nu voi aduce. Eu trebuie să găsesc pe unul care să îmi spună sincer în față că el crede că îmi poate salva echipa.

L-aș aduce și mâine pe Croitoru înapoi la Botoșani, dar știți toți că Marius nu are licența PRO, iar pe bancă el nu poate să se abțină. Îmi va lua suspendări, cartonașe, nu poate să dea indicații și nu rezolv nimic bun cu el. Deci, voi vedea clar ce răspuns îmi dă Dan Alexa. Nu îmi revin nici acum și nu pot să cred în ce hal am ajuns când citesc clasamentul. Este incredibil” spunea Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, pentru ProSport, după meciul cu U Cluj, pierdut cu 3-0, în campionat.