Declarații halucinante ale lui Gigi Becali despre tragedia din Colectiv

Publicat: 01 11. 2015, 08:54

„Eu nu vreau să intervin, dar această tragedie m-a făcut și pe mine să mă uit la TV și să văd aceste lucruri. Eu voi comenta cum gândesc: suferința părinților care își îngroapă copiii. Mi se ridică părul și mă cutremur tot. Să fie învățare de minte la educație, că am și eu fete și să mă ierte toată lumea, dar ale mele nu puteau fi acolo niciodată. Am văzut niște filmări de la acele așa-zise spectacole. Erau lucrări demonice, se jucau cu focul și făceau mișcări satanice. Să mă ierte trupa care se promova acolo, dar ați văzut că atunci când dansau, țineau degetele lui Satan? E semnul lui, încornorarea! Copiii, săracii, nu conștientizau, ci doar conducătorii.

Fetele mele îmi spun tot timpul unde sunt, eu nu le las seara sau noaptea afară. Eu trebuie să știu tot timpul unde sunt. Eu nu vreau ca fetele mele să fie atrase în altă religie. Trebuie ca părinții să tragă concluzii din această tragedie: trebuie să știe unde sunt copiii lor tot timpul. Pe organizatori nu i-a interesat profitul, ci distrugerea sufletului. Ei au vrut să distrugă tineretul, să acapareze suflete prin mișcări demonice! Asta fac cluburile alea! Să mă ierte toată lumea, dar ăsta e adevărul, îmi vine să plâng. Ăla nu era un spectacol curat, nu era lumină, ci întuneric acolo. Îmi vine să urlu! Cum să lăsăm 400 de copii să se ducă într-o mișcare satanică? E semn de la Dumnezeu să învățăm din asta.

De aia nu i-a interesat banii pe intrare, au fost alții care au vrut suflete acolo. Vinovați sunt cei care au organizat acel spectacol satanic pentru moarte. Procurorii vor intra în ei să le dea 25 de ani ca sa îi învețe minte. Nu au vrut bani, au omorât suflete, să mă ierte Dumnezeu”, a spus Gigi Becali într-o intervenție la România Tv, citată de sportnews.ro.