Două dintre simbolurile Stelei, prinse „în offside”. Dezvăluiri din dosarul Valiza

Publicat: 07 06. 2013, 10:13
Actualizat: 29 07. 2014, 19:31

Rechizitoriul din dosarul Valiza arată că Gigi Becali s-a folosit de doi dintre jucătorii Stelei de la acea vreme, Mirel Rădoi și Petre Marin, pentru a intermedia transferul de bani către U Cluj.

Rădoi, care îl atenționează pe Becali că telefonul e ascultat și folosește termenul „cărămizi” în loc de bani, sugerează că jucătorilor de la U Cluj le este frică să primească banii de la Becali, pentru că exista posibilitatea ca CFR Cluj să le fi oferit mai mult pentru a pierde partida.

Totodată, Gigi Becali a vorbit și cu Petre Marin, care i-a spus că a sunat la Cluj și i-a anunțat pe jucătorii Universității că vor primi bani dacă vor bate CFR-ul.

În aceeași seară, pe 6 mai 2008, Rădoi îl sună pe Gigi Becali și îl avertizează că este posibil ca poliția să intre pe fir. Acesta este momentul în care Gigi Becali îi spune lui Rădoi că Teia Sponte, omul cu valiza, va folosi un subterfugiu și spune că banii sunt pentru un teren.

În rechizitoriul DNA se arată că împotriva lui Petre Marin și Mirel Rădoi nu s-a început urmărirea penală, dar ei au încălcat regulamentele FRF, fiind ulterior suspendați.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 6 iunie. Report de 8,5 milioane de euro la LOTO 6/49