FCSB, victorie CHINUITĂ cu ultima clasată din Superliga! Florinel Coman: „E normal să fie nervi, la fotbal dacă nu eşti nervos, mai bine stai acasă”

Publicat: 26 02. 2024, 06:30

FCSB a trecut greu de FC Botoşani, ultima clasată, cu scorul de 3-2 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională, în etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

Au marcat: Florinel Coman (6, 76), Joyskim Dawa (71), respectiv Francesco Margiotta (46), Reagy Ofosu (90+4).

A fost un meci presărat cu trei cartonașe roșii, din care două dintre ele gazdelor.

FCSB, victorie CHINUITĂ cu ultima clasată din Superliga! Florinel Coman: „E normal să fie nervi, la fotbal dacă nu eşti nervos, mai bine stai acasă”

FCSB a ajuns la nouă etape consecutive fără înfrângere, şase victorii şi trei egaluri.

„Dacă Botoşani joacă aşa în fiecare meci, câştigă lejer play-out-ul. Dacă joacă cum au jucat cu noi, astă seară. Eu îmi ajut echipa, nu sunt egoist, chiar dacă se mai spune lucrul ăsta.

Mă bucur mult pentru mine, pentru echipă. A fost presiune, trebuie să simţim presiunea, să învăţăm să jucăm cu presiune dacă vrem să câştigăm meciurile.

Ne-am bucurat aseară de eşecul Rapidului, aşa cum şi ei se bucură la eşecurile noastre. Este o luptă care pe care.

Cel mai important este că am reuşit să ieşim foarte bine. E normal să fie nervi, la fotbal dacă nu eşti nervos, mai bine stai acasă. Am avut ieşiri, dar arbitrul din seara asta cred că a greşit la majoritatea fazelor”, a declarat Florinel Coman.

Ce a spus Bogdan Andone

„Liga a 2-a dacă nu se trezesc. Dacă ei nu își doresc mai mult, nu știu cine ar putea să facă ceva cu ei. Sunt momente ale jocului. Valoarea jucătorilor face diferența. Pozitiv e că tot marcăm câte două goluri. E singurul lucru pozitiv, în rest un milion de lucruri negative.

Dacă nu își doresc mai mult, ultimul loc va fi pecetluit 100%. S-a marcat un gol, s-au mai creat câteva situații, dar s-a încercat. Așteptăm de la un junior să ne facă diferența. Seniorii de la care avem așteptări mai mari sunt de multe ori sub nivel”, a declarat Bogdan Andone la flash-interviu.

Cum au arătat cele două distribuții?

  • FCSB: Târnovanu – Antwi, Ngezana, Dawa, Radunovic – Lixandru, Şut, Olaru – Al. Băluţă (Miculescu 87), Oct. Popescu (Radaslavescu 82), Fl. Coman (Ov. Popescu 82). Antrenor: Elias Charalambous
  • FC BOTOŞANI: Ducan – Dimitrov, Sadiku, Celea, Ţigănaşu – I. Filip (Ofosu 77), Dican (Margiotta 46), G. David (Mitrov 46) – Ed. Florescu (Charles Petro 68), E. Lopez (Mouaddib 46), Kaprof. Antrenor: Bogdan Andone