Fostul pilotul de curse Daniel Onoriu a dat în judecată un preot

Publicat: 04 07. 2013, 18:02
Actualizat: 31 07. 2014, 04:15

Fostul pilot de curse Daniel Onoriu a fost implicat, în urmă cu 7 ani, într-un accident cumplit de motocicletă. Acesta a fost accidentat atât de grav încât a intrat în comă. După ce și-a revenit, Onoriu nu poate să treacă peste acest moment nefericit din viața sa, motiv pentru care a decis să îl dea în judecată pe cel care l-a accidentat. La volanul mașinii se afla un preot.

„Eu aproape un an de zile m-am recuperat și am stat în tratamente și operații, inclusiv în străinătate. Nu mi se pare normal ca un om care a produs atâta suferință să-și continue viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, doar cu o suspendare de permis pentru neacordare de prioritate, iar eu să mă chinui și în ziua de azi fără splină, cu oase care nu se vor mai îndrepta niciodată: mâna dreaptă, coaste lipite strâmb, laba piciorului care a fost inversată și după 3 minute de mers pe jos mă doare și trebuie să mă opresc sau să mă așez, coloana care a avut vertebre fisurate, iar acum pârăie la orice mișcare. Nu în ultimul rând, nimeni nu-mi mai repară cicatricele mari de pe corp, unele chiar și de 30 cm, la care se holbează toata lumea de fiecare dată când merg la mare sau la piscină și îmi dau tricoul jos”, a declarat Daniel Onoriu, băiatul lui Gabi Luncă.

Deși este conștient de faptul că tot ceea ce a pățit a fost un accident, fostul pilot de curse spune că în toți acești ani nu l-a căutat niciodată, nu s-a interesat de soarta lui, motiv pentru care s-a decis să-i ceară socoteală preotului în justiție. „Și când lovești un câine pe șosea te oprești să vezi ce poți face, dar un om?! Nici măcar nu m-a întrebat pe mine sau pe familia mea dacă acum sunt bine, să spună măcar ‘îmi pare rău” sau ‘mă voi ruga pentru tine”, că doar era preot. Nici măcar nu știu cum arată la față acest om”, a spus, profund marcat, sportivul.

Dosarul a stat la Poliție până anul trecut când, împreună cu avocatul său, l-a trimis mai departe către Parchet și a deschis procesul. Procesul este pe rol și am avut câteva termene. „Sper să-mi găsesc dreptatea, iar cel care m-a schilodit pe viață să plătească”, a mai spus Onoriu.