Gerard Pique se retrage! Care sunt motivele! A contat și divorțul de Shakira

Publicat: 04 11. 2022, 14:00

Fundaşul spaniol Gerard Pique a anunţat că se retrage. Jucătorul de 35 de ani e triplu câştigător al Ligii Campionilor cu FC Barcelona şi campion mondial cu Spania.

El a postat pe rețelele sociale mesajul: „Meciul de sâmbătă (cu Almeria – n.red.) va fi ultimul meu meci pe Camp Nou”.

Apoi a continuat: „Vreau să vă spun că am hotărât că a sosit timpul să închei această călătorie. Nu va mai fi nicio altă echipă după Barca. Vreau să devin încă un fan, voi susţine echipa şi voi transmite fiilor mei dragostea pentru Barca…Şi, mai devreme sau mai târziu, voi reveni”.

Gerard Pique se retrage! Care sunt motivele! A contat și divorțul de Shakira

Gerard Pique a cucerit opt titluri în Primera Division, şase Cupe ale Spaniei şi, mai ales, trei Ligi ale Campionilor cu FC Barcelona, în 2009, 2011 şi 2015.

El s-a despărţit recent de cântăreaţa columbiană Shakira, cuplul având doi copii.

Cei de la Marca scriu că: „Adevărul este că jucătorul a fost împins să ia această decizie dureroasă”. Contractul său era valabil până în 2024.

„El a spus mereu că va pleca de la Barcelona când va vedea că nu mai este în stare să dea randament la un club de talia celui catalan, cu standarde atât de înalte. Iar fotbalul i-a arătat calea de ieșire. Sezonul acesta a fost departe de cel mai bun nivel al său. De asemenea, s-a văzut că joacă un rol mai mult decât secundar în planurile lui Xavi. În afara terenului, Gerard a trăit luni complicate, din cauza despărțirii de Shakira, însă acest aspect, deși a însemnat un tribut la nivel emoțional, nu a fost decisiv”.

Sursa mai spune că jucătorul avea sentimentul că „șefii clubul doreau să-l vadă plecat” și că „există o campanie orchestrată împotriva lui. Unii grei din consiliul director au lăsat de înțeles că salariul lui și al lui Jordi Alba ar fi ipotecat clubul până în 2024 și că abia atunci ar putea fi normalizată situația financiară. Acum nu-l mai pot folosi ca paratrăsnet dacă lucrurile merg prost”.