Ion Țiriac: Provoc ProSportul să mă ajute ca această țară să ne dea copiii înapoi

Publicat: 29 11. 2012, 21:12
Actualizat: 05 07. 2013, 21:55

Fostul tenisman Ion Țiriac, premiat, joi, în cadrul Galei „Prosport 15 ani”, a cerut sprijin jurnaliștilor pentru a convinge autoritățile să mărească numărul de ore de sport în școli, pentru că în România copiii „nu mai fac sport, nu mai știu să alerge”.

„50 de ani… Vă dați seama ce înseamnă 50 de ani alături de acest om (n.r. – Ilie Năstase)? Și vor mai fi mulți ani. La mulți ani, ProSport! Provoc ProSportul pentru că de această dată nu costă nimic, să mă ajute ca această țară să ne dea copiii înapoi. Copiii nu mai fac sport, nu mai știu să alerge. Ce îl costă pe legiuitor să dea încă o oră de sport în școli? E timpul să ne unim. Vă dau un «challenge». La noi există trei sporturi majore: fotbal, fotbal, fotbal. Și apoi celelalte sporturi. Tăiați jumătate de pagină de fotbal și faceți o coloană care să propovăduiască că ne trebuie din nou sport pentru copii în școli. Voi ține acest premiu, dar 100 sau 200 de oameni din această sală îl meritau”, a declarat Țiriac.

Ion Țiriac și fostul său coleg din echipa de Cupa Davis a României Ilie Năstase au fost premiați, joi, în cadrul Galei pentru promovarea României în ultimii 15 ani, distincția fiindu-le înmânată de către jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Gala ProSport organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la apariția ziarului a reunit, joi seara, peste 300 de personalități, cele mai importante nume din istoria sportului românesc, medaliații olimpici ai țării noastre, fotbalul fiind reprezentat prin Steaua ’86 și Generația de Aur.

La gala aniversară, desfășurată la Hotelul Radisson BLU din București , ProSport a acordat 19 premii speciale, împărțite în patru categorii: Legendele Performanței, Legendele Spiritului, Legendele Admirației și Legendele Românilor.