„Lista neagră” a lui Gigi Becali este publică. Jucătorii de care patronul FCSB vrea să scape

Publicat: 09 11. 2017, 19:20

Impresarul Anamaria Prodan a anunțat că în scurt timp se va decide viitorul jucătorilor de pe această lista.

„Am o listă de jucători și de la FCSB, o listă de jucători pe care patronul se gândește să-i lase să joace la alte echipe, să nu stea pe banca de rezerve. Si, probabil, în următoarele două-trei săptămâni îi vom ști exact pe cei pe care Gigi Becali îi va lăsa să plece ori împrumut, ori definitiv”, a declarat Anamaria Prodan pentru Telekom Sport.

Potrivit sursei citate, FCSB vrea să scape de Artur Jorge, Dan Popescu, Vlad Achim și William de Amorim.

De asemenea, jucătorii Daniel Benzar, Paul Szecui și Cătălin Golofca vor fi împrumutați.