Momente de panică la turneul de tenis din Cincinnati. Un jucător s-a PRĂBUȘIT pe teren în timpul meciului din cauza căldurii. Meciul s-a jucat la 32°C
Căldura sufocantă din Cincinnati, Ohio, a provocat retragerea francezului Arthur Rinderknech (30 de ani, 70 ATP) din turul trei al turneului, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului cu canadianul Felix Auger-Aliassime (25 de ani, 28 ATP).
Partida s-a disputat în condiții extreme, cu 32 de grade Celsius și o umiditate de 51%.
Rinderknech a cedat fizic la începutul setului al doilea, după ce pierduse primul act la tie-break. În al cincilea game, jucătorul francez a căzut pe teren și a căutat umbra pentru a-și reveni.
„A fost un moment critic, nu mai puteam respira cum trebuie”, a transmis ulterior echipa sa. După un time-out medical, sportivul a încercat să revină în joc, însă starea de epuizare l-a forțat să abandoneze.
Auger-Aliassime, care a rezistat mai bine la temperaturile ridicate, a încheiat partida cu scorul 7-6 (4), 4-2, calificându-se în optimile de finală.
Sorana Cîrstea, în optimi la Cincinnati
În turneul feminin, Sorana Cîrstea (35 de ani, 138 WTA) continuă parcursul excelent, obținând a treia victorie consecutivă la Cincinnati.
Românca a învins-o pe chinezoaica Yue Yuan (26 de ani, 98 WTA) după trei seturi intense, scor 6-7 (2), 6-4, 6-4, și va juca în optimi cu poloneza Iga Swiatek (24 de ani, 3 WTA).