MONDIALE 2014. Fanii naționalei pot achiziționa un pachet de bilete pentru toate meciurile din preliminarii. Cât costă cele mai ieftine bilete

Publicat: 13 08. 2012, 18:50
Actualizat: 13 08. 2012, 18:50

Federația Română de Fotbal va scoate la vânzare un pachet de bilete pentru toate cele cinci meciuri de pe teren propriu ale echipei naționale din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, cu Andorra, Olanda, Ungaria, Turcia și Estonia, cu un discount de 30 la sută față de tarifele oficiale.

Pachetele conțin următoarele discount-uri și bonificații: 30 la sută discount la achiziție față de tarifele oficiale; bilet în aceeași categorie cu pachetul cumpărat la amicalul Romania – Belgia din 14 noiembrie 2012; același discount se va menține și în cazul unui meci de baraj care va decide calificarea la CM 2014.

Toate cele cinci partide se vor disputa pe Arena Națională din București.

Pentru biletele vândute la fiecare partidă au fost stabilite două paliere de tarife: pentru primul și ultimul meci de calificare și, respectiv, pentru meciurile 2, 3 și 4, astfel:

1. Pentru primul si ultimul meci de calificare, adică Romania – Andorra (11 septembrie 2012) și România – Estonia (15 octombrie 2013), tarifele sunt:

Categoria 1 = 50 lei;

Categoria 2 = 35 lei;

Categoria 3 = 20 lei;

Categoria 4 = 10 lei;

VIP = 400 lei;

Loc în lojă = 1.200 lei;

Familiști = 15 lei (bilete Categoria 3);

Pensionari = 10 lei (bilete Cat 3).

2. Pentru meciurile 2, 3 și 4, adică România – Olanda (16 octombrie 2012), România – Ungaria (06 septembrie 2013) și România – Turcia (10 septembrie 2013), tarifele sunt următoarele:

Categoria 1 = 160 lei;

Categoria 2 = 80 lei;

Categoria 3 = 40 lei;

Categoria 4 = 20 lei;

VIP = 800 lei;

Loc în lojă = 2.000 lei;

Familiști = 30 lei (bilete categoria 3);

Pensionari = 20 lei (bilete categoria 3);

Astfel, fanii își vor putea alege o categorie de bilet, se va aduna tariful categoriei alese pentru fiecare meci, tariful final fiind dat după aplicarea discount-ului de 30 la sută.

Pentru meciul cu Andorra, FRF va scoate la vânzare 26.000 de bilete.

Biletele se vor pune în vânzare online, începând cu data de 15 august, ora 12.00, pe site-urile: www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro și www.myticket.ro, și până pe data de 7 septembrie, ora 12.00.