Naționala României a aflat în avion că Simona Halep este nr. 1 mondial. Reacție fabuloasă a fotbaliștilor când și-au deschis telefoanele la Copenhaga

Publicat: 07 10. 2017, 23:14

Simona Halep a reușit să urce pe prima poziție în clasamentul WTA după ce a învins-o în două seturi pe Ostapenko – 6-2, 6-4 – în semifinale la Beijing. „Tricolorii” au stat și ei cu sufletul la gură pentru Simona. Se aflau în avion, în drum spre Copenhaga, unde urmează să joace cu Danemarca, duminică, de la 19:00.

Cosmin Contra spune că a aflat rezultatul abia după ce a aterizat. Selecționerul României spune că a fost o bucurie imensă în avionul naționalei: „Primul lucru pe care l-am făcut când am aterizat a fost să deschidem telefoanele și să vedem rezultatul. A fost o bucurie foarte mare în avionul naționalei. Mai ales că o cunosc personal. Știm cât a muncit și cât de greu este să ajungi lider mondial. Trebuie să fim mândri”, a declarat Cosmin Contra.
Ovidiu Hoban a ținut să-i transmită și el felicitări Simonei Halep: „Sunt foarte mândru, pentru că știi cât de mult trebuie să muncești să ajungi numărul 1. Ne bucurăm foarte mult și felicităm”.