Neymar, controversă legată de Cupa Mondială Qatar 2022! Ce a postat vedeta Braziliei pe rețelele sociale

Publicat: 22 11. 2022, 11:00
Actualizat: 22 11. 2022, 11:00

Neymar a postat pe Instagram o fotografie a stemei echipei Braziliei cu o posibilă a şasea stea de campioană mondială, iar nemții l-au acuzat că e arogant. Dar, colegii săi l-au apărat și au declarat că fotbalistul este „doar un visător”.

Cotidianul german Bild a arătat într-un articol că Neymar dă dovadă de aroganță, însă Richarlison, colegul din echipa națională a vedetei sud-americanilor, a precizat că: „Ei sunt cei aroganţi. Suntem doar visători. De mult visăm la această a şasea stea şi o vom obţine, fie că le place sau nu”.

Neymar a postat pe Instagram o fotografie cu el în avion, îmbrăcat cu un şort pe care era brodată stema Braziliei cu cinci stele de campioană mondială, dar el a adăugat încă o stea.

Neymar, controversă legată de Cupa Mondială Qatar 2022! Ce a postat vedeta Braziliei pe rețelele sociale

„Vom obţine acea stea pentru că este visul nostru. Neymar a postat acea fotografie pentru că este şi visul său. Vrem să câştigăm şi ştim cât de mult vrea şi el să o câştige”, a mai spus Richarlison.

Neymar este liderul naționalei Braziliei, cea care a câștigat Cupa Mondială de cinci ori în istorie, în 1958, 1962, 1970, 1994, 2002. Fanii vor și al șaselea trofeu, după 20 de ani de pauză.

„Noi purtăm această greutate ca toţi brazilienii. Din 2006, toată lumea vrea ca Brazilia să câştige a şasea stea şi este acelaşi lucru şi astăzi, pentru presă, pentru suporteri”, a anunțat și Raphinha, atacant legitimat la FC Barcelona. „Dacă toţi suntem uniţi spre acelaşi obiectiv, îl putem atinge” a mai spus acesta.

Brazilia debutează joi la Cupa Mondială Qatar 2022. Neymar și colegii săi se vor înfrunta în Grupa C a turneului final cu Serbia, Elveţia şi Camerun.