Noi vești despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher. „Din nefericire, există un risc care nu a putut fi observat”

Publicat: 03 02. 2014, 11:09
Actualizat: 08 09. 2019, 11:29

După ce săptămâna trecută sedativele administrate lui Michael Schumacher au fost diminuate pentru a permite începerea unui proces de trezire, un medic german a făcut un nou anunț legat de starea de sănătate a sportivului.

Dr. Heinzpeter Moecke, șeful departamentului Medicină de Urgență al spitalului din Hamburg, a afirmată că scoaterea din comă a fostului campion mondial al Formulei 1 ar putea avea riscuri, scrie ziare.com.

„Din nefericire, există un risc care nu a putut fi observat atunci când pacientul era în comă artificială, acela că Schumacher să se afle într-o stare vegetativă persistentă”, a explicat acesta.

Starea vegetativă persistentă înseamnă lipsa activității mentale conștiente din cauza unor leziuni a emisferelor cerebrale. Cu toate acestea, pacientul își poate păstra reflexele, precum și ciclul normal al stărilor de veghe și de somn.

La o lună de la gravul accident suferit de Schumacher la schi, în stațiunea franceză Meribel, fostul pilot se află în continuare la terapie intensivă în spitalul din Grenoble.

Michael Schumacher, 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în stațiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori, fiind în comă indusă de la internarea sa într-un spital din Grenoble.