POKERFEST 2013. Gina Pistol este gazda primului turneu românesc de poker pentru femei

Publicat: 06 02. 2013, 17:56
Actualizat: 06 07. 2016, 09:08

Al treilea sezon al festivalului de poker PokerFest începe luni, pe 11 februarie, cu turneul de la București. Începând de acest an, toate turneele de poker ale festivalului o vor avea ca amfitrion pe Gina Pistol. O altă premieră a PokerFest este organizarea primului turneu de poker destinat exclusiv femeilor, la care va juca și Gina Pistol.

„Ladies Event” de la PokerFest București va avea o taxă de participare de 200 de euro, care se va duce la fondul de premiere al turneului. „Am gândit acest concurs pentru a atrage acele concurente care joacă poker pe internet și simt cumva o piedică în a participa la turneele unde vin și bărbați. Sper ca acest Ladies Event să atragă cât mai multe concurente și să devină o tradiție, așa cum există în țările unde pokerul e ceva mai dezvoltat”, spune Sorin Constantinescu, managerul PokerFest.

Turneul destinat jucătoarelor de poker va avea loc luni, 11 februarie, de la ora 13.00, în sala Iridium a hotelului Howard Johnson. La turneu va participa și Gina Pistol, care se declară o fană a acestui sport, pe care îl joacă de câțiva ani.

„Când am jucat poker prima dată, spuneam «treisprezece» la «damă». Între timp, jocul m-a prins și am început să învăț. Am jucat și online, dar marea mea plăcere este să joc live, deoarece îmi place să joc la cacealma, să-i derutez pe adversarii mei prin comportament”, spune Gina Pistol.

PokerFest București – premii de peste 300.000 de euro

Turneul de la București al PokerFest 2013 se va desfășura în perioada 11-17 februarie, la hotelul Howard Johnson. Anul trecut, la acest turneu s-au înscris 339 de concurenți, iar premiile totale au fost de peste 300.000 de euro.

Taxa de participare la turneu este de 1.100 de euro, însă concurenții se pot califica jucând sateliți pe internet (Pokerstars, unde turneele au intrări începând de la 2 euro) sau la Queen Casino, unde sateliții au o taxă de intrare de doar 230 de lei.