Rapid câștigă derby-ul cu CFR Cluj dintr-un penalty inventat de arbitrul Cătălin Popa! „Dugandzic se ține reciproc cu Burcă, după care se aruncă la pământ” | GALERIE FOTO

Publicat: 30 10. 2022, 23:20
Actualizat: 30 10. 2022, 23:21

Rapid, antrenată de Adrian Mutu, a învins duminică seară, pe teren propriu, formaţia CFR Cluj, scor 2-1, într-un meci al etapei a 16-a din Superligă.

Malele de la oaspeți a marcat pentru oaspeți în minutul 11, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid. La reluare se vede că atacantul are un vârf de bocanc în fața fundașului rapidist.

În Giuleşti, scorul a fost deschis din penalti, în minutul 32. Arbitrul Cătălin Popa a acordat lovitură de la 11 metri pentru Rapid, după un contact în careul clujean între portarul Scuffet şi Luckassen, iar Săpunaru a transformat pentru 1-0.

CFR a egalat în minutul 54, când Deac a centrat, iar Muhar a înscris cu capul. Rapid a preluat conducerea tot din penalty, în minutul 71.

Rapid câștigă derby-ul cu CFR Cluj dintr-un penalty inventat de arbitrul Cătălin Popa! „Dugandzic se ține reciproc cu Burcă, după care se aruncă la pământ”

În cabina VAR se află experimentatul Ovidiu Hațegan, care a judecat însă bine faza primului penalty primit de Rapid, la faultul făcut de italianul Scuffet. Atunci, Săpunaru a transformat fără probleme și scorul a devenit 1-0.

„La faza din minutul 68, Dugandzic se ține reciproc cu Burcă, după care se aruncă la pământ. Nu este împins sau ținut astfel încât sa se justifice o lovitură de la 11 metri.

Nu înțeleg de ce nu a fost chemat Cătălin Popa să revadă faza, deoarece este o greșeală evidentă. Decizia corectă ar fi fost să lase jocul să continue”, a spus Marius Avram pentru ProSport.

CFR Cluj venea după şapte etape consecutive fără înfrângere (şase victorii, un egal) în campionat, dar şi după un eşec drastic în Europa Conference League, 0-3 cu Sivasspor.

Rapid, neînvinsă acasă în acest sezon, are două victorii şi două egaluri în ultimele patru etape.

Cum au arătat cele două distribuții?

RAPID: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, D. Grigore, J. Morais – Kait, Al. Albu, Emmers – Sefer, Luckassen (Vojtus 90), Al. Ioniţă II (Dugandzic 63). ANTRENOR: Adrian Mutu

CFR CLUJ: Scuffet – Cr. Manea, Yuri (Kolinger 43), A. Burcă, Braun – Boateng, Muhar, Bordeianu (Janga 73) – Petrila (Birligea 46), Malele, Deac (Roger 78). ANTRENOR: Dan Petrescu

Foto: Alexandra Pandrea / Prosport