Rednic spune că Dinamo nu are nevoie de președinte după plecarea lui Dinu Gheorghe. „Nu e adevărat că ar fi plecat că s-au ratat niște transferuri”

Publicat: 23 08. 2015, 08:53

„Îmi pare rău pentru Dinu Gheorghe că a plecat. Nu e adevărat că ar fi plecat că s-au ratat niște transferuri. Eu n-am ce să-i reproșez. Nu cred că Dinamo are nevoie de un nou președinte. Domnul Negoiță și cu mine ne putem ocupa”, a declarat Rednic la dolce-sport.

Antrenorul lui Dinamo a comentat și partidă câștigată de echipa sa în Liga 1, 2-0 cu Petrolul.

„Am luat trei puncte, este tot ce contează. Cei doi atacanți se descurcă foarte bine, însă mai au de recuperat din punct de vedere fizic. Mă bucur pentru ei că au înscris. Gnohere nu este gras, dar putea să mai slăbească. Are greutatea optimă acum.

Îmi felicit jucătorii că n-am luat gol nici în această seară. A mai venit un fundaș central cu care am lucrat la Gent și va mai veni un fundaș stânga. E un fundaș care mi-a plăcut foarte mult. Lazăr nu a fost în lot pentru că nu l-am simțit concentrat. L-am lăsat să se liniștească. Îl vrem pe Martinus, un jucător de care am nevoie. Ne-am înțeles cu el. Lazăr își dorește să plece”