România-Danemarca 29-29 în a doua partidă la CE de handbal feminin

Publicat: 09 12. 2014, 22:20

Partida a fost deschisă de golul lui Țăcălie, la primul atac tricolor, urmat de o reușită a pivotului Pintea, în aplauzele frenetice ale celor peste 300 de fani români prezenți în tribunele de la Debrecen, 2-0 (min. 3). Neagu a mărit diferența la 3-0 și la 4-0, de la 7 metri, când trecuseră doar patru minute din meci, portarul Paula Ungureanu având și ea trei intervenții reușite.

Danemarca a marcat primul gol în minutul 5, dar România a continuat cu jocul eficient, 5-1, în fața unei echipe adverse „amorțite” de replică. După 10 minute, nordicele au reușit să mai reducă diferența, 7-5, dar tricolorele au menținut avansul, 10-7 (min. 17) și grație unor acțiuni ale interului Țăcălie, precum și a apărării mult mai mobile și arțăgoase decât în partida cu Norvegia.

În minutul 23, extrema dreaptă Ada Nechita s-a accidentat și nu a mai putut continua partida, fiind înlocuită de Laura Chiper (scor 13-11). După încă trei minute, România obținea aplauze la scenă deschisă în urma a doua acțiuni ale Cristinei Neagu, 16-11, pentru ca la pauză tabela să arate 16-12. Remarcatele primei reprize, Adriana Țăcălie (6 goluri) și Cristina Neagu (5).

Repriza secundă a debutat cu fanii României cântând imnul național, dar danezele nu au fost impresionate și au marcat la primul atac, 16-13. Aceeași Țăcălie a replicat cu gol, însă nordicele au devenit din ce în ce mai periculoase, 17-15 și 20-19 (min. 38), extrema stângă Fisker fiind imposibil de oprit. Danemarca a egalat în minutul 40, 20-20, antrenorul Gheorghe Tadici cerând time-out. „Dacă nu ne apărăm, nu avem nicio șansă, hai cu apărarea!”, le-a spus la final Cristina Neagu coechipierelor.

La reintrarea pe teren, Chiper și Țăcălie au marcat, 22-20 (min. 42), dând curaj echipei, care a mărit diferența la trei goluri, 23-20 (min. 44), obligând Danemarca să intre la time-out. A urmat însă o cădere în jocul României, de care adversara a profitat rapid, 23-23 (min. 49), iar Gravholt a adus avantaj echipei sale pentru prima dată în meci după 51 de minute de joc, 23-24. Țăcălie a readus egalarea de două ori și Neagu o dată, 26-26 (min. 55), ultimele minute ale meciului având o intensitatea maximă.

Neagu a readus avantajul de la 7 metri, 27-26 (min. 56), Danemarca a ratat următorul atac, iar Chintoan a mărit la 28-26, cu două minute înainte de final. Antrenorul Jan Pytlick a cerut time-out, încercând să întrerupă ritmul României, iar la reluare Burgaard a reușit să reducă la 28-27. Neagu a mai marcat o dată de la 7 metri, 29-27 (min. 59), dar Jorgensen a dar replica rapid, 29-28, iar Gheorghe Tadici a cerut un ultim time-out. „Fetele, alergăm înapoi ca dracii”, și-a încurajat iar coechipierele Cristina Neagu.

Ultimul minut de joc, dar România pierde atacul pe joc pasiv, iar cu două secunde înainte de final, Danemarca egalează, scor final 29-29, tricolorele obținând primul punct la Campionatul European și având două jucătoare MVP în meciul cu Danemarca, Cristina Neagu și Adriana Țăcălie.

Marcatoare:

România – Neagu 10 goluri, Țăcălie 10, Chiper 3, Chintoan 2, Pintea 1, Nechita 1, Perianu 1, Ardean-Elisei 1;

Danemarca – Fisker 8 goluri, Jorgensen 6, Burgaard 4, Gravholt 3, Thorsgaard 2, Kviesgaard 1, M. Jorgensen 1, Kristiansen 1.

Marți seară va avea loc și a doua partidă din grupă, dintre Ucraina și Norvegia.

În primul meci din grupa B, România a cedat în fața campioanei olimpice, Norvegia, cu scorul de 19-27 (7-16), în timp ce Danemarca a învins Ucraina, cu 32-23(14-11), nordicele având 3 puncte în clasament, iar România 1.

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe se vor califica în faza celor două grupe principale, în care meciurile se vor juca între 13 și 17 decembrie. Primele două clasate în această fază vor juca semifinalele, în 19 decembrie, pentru ca finalele pentru medalii să aibă loc în 21 decembrie. La nivel de meciuri de clasament final se va juca doar pentru locurile 5-6, în 19 decembrie, între echipele care au ocupat locul 3 în grupele principale.

La ediția din 2012, naționala României a ocupat locul 10, ultima medalie obținută fiind la ediția din 2010 – bronz. Turneul final al CE din 2016 va avea loc în Suedia, între 4-18 decembrie.

Deținătoarea titlului european este Muntenegru.