România ratează calificarea în sferturile de finală ale CM

Publicat: 15 12. 2013, 22:57
Actualizat: 01 02. 2019, 08:28

Naționala de handbal feminin a României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Serbia, după ce a fost învinsă de Polonia, duminică, în optimi, cu scorul de 31-29. La pauză, România conducea cu 17-13

Cu excepția primelor trei minute din meci, România a condus până în minutul 54, când Polonia a egalat. Tricolorele au avut 9 minute fără gol pe finalul partidei, iar asta le-a costat, nereușind să mai recupereze. Scor final: 31-29, iar România a ratat calificarea în sferturile de finală.

Marcatoare:

România – Neagu 10 goluri, Brădeanu 6, Ardean-Elisei 4, Manea 4, Nechita 3, Nechita 1, Buceschi 1

Polonia – Wojtas 9 goluri, Grzyb 7, Kulwinska 6, Kudlacz 4, Niedzwiedz 2, Semeniuk 2, Koniuszaniek 1.

În sferturi s-au mai calificat, tot duminică, echipele Germaniei și Franței, care au eliminat Angola (scor 29-21), respectiv Japonia (27-19).

Ultima partidă a zilei din optimi este cea dintre Danemarca și Muntenegru.

Celelalte patru meciuri din optimile de finală sunt programate luni între Brazilia-Olanda, Coreea de Sud-Serbia, Ungaria-Spania și Norvegia-Cehia.

În sferturile de finală, Polonia va juca, miercuri, în compania Franței.

Calificarea în sferturi a fost obiectivul echipei antrenate de Gheorghe Tadici.

Echipele eliminate în optimile de finală încheie participarea la CM, la care nu se mai joacă meciuri de clasament final, exceptând President Cup, pentru locurile 17-24.

România a încheiat anterior grupa D preliminară pe locul doi, rezultatele sale fiind următoarele: 27-17 cu Tunisia, 32-13 cu Australia, 23-26 cu Germania, 21-17 cu Ungaria și 29-23 cu Cehia.

Meciurile din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, iar semifinalele și finalele pentru medalii, în 20 și 22 decembrie, la Belgrad.

Campioana mondială en-titre este Norvegia, la ediția din 2011 România clasându-se pe locul 13.

România are în palmares trei medalii mondiale: aur în 1962, respectiv argint în 1973 și 2005. Cea mai slabă clasare a tricolorelor la CM a fost la ediția din 2001, locul 17.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că România este singura echipă națională feminină din lume care a participat la toate turneele finale ale Campionatelor Mondiale, începând cu 1957.