Simona Halep, EȘEC la primul meci după revenirea în circuitul WTA!

Publicat: 20 03. 2024, 06:19

Simona Halep a fost întrecută, după un meci de 118 minute, de spaniola Paula Badosa (locul 80 WTA), scor 6-1, 4-6, 3-6, în primul tur la Miami Open.

A fost prima partidă jucată de jucătoarea noastră după 569 de zile şi după ce a fost depistată pozitiv şi suspendată.

Simona Halep, EȘEC la primul meci după revenirea în circuitul WTA!

Halep nu a mai putut menține ritmul în setul secund și a solicitat îngrijiri medicale, înainte ca iberica să egaleze. La meci a fost prezent şi iubitul Paulei, jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas.

Halep, care a luat-o de la zero în clasamentul WTA, avea două partide directe cu Badosa (73 WTA), câştigând ambele confruntări, ambele în 2022. Românca s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, în primul meci, iar apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.

Accederea în turul doi este recompensată cu 34.500 de dolari şi 35 de puncte WTA, iar prezenţa în primul tur cu 23.250 de dolari şi 10 puncte WTA.

În turul doi, Paula Badosa va evolua cu locul doi mondial, belarusa Arina Sabalenka.

Și Ana Bogdan a pierdut la Miami Open

Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Miami Open este atingerea semifinalelor în două rânduri, 2015 şi 2019. În 2015 a fost învinsă în penultimul act de americanca Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 7-5, iar în 2019 de Karolina Pliskova, cu 7-5, 6-1. Ultima sa participare la turneul din Florida data din 2021, când pierdea în turul al treilea.

Ana Bogdan a fost învinsă de Katerina Siniakova cu scorul de 6-2, 6-4, marţi, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,9 milioane de dolari.