Simona Halep, în fața TAS. Care au fost primele cuvinte ale tenismenei din România

Publicat: 07 02. 2024, 15:40

Simona Halep, fost nr. 1 WTA, a ajuns miercuri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, acolo unde se judecă cererea sa de contestare a suspendării de patru ani pentru dopaj, dictată de ITIA.

Ea a venit însoțită la sediul TAS de către avocații săi, unde audierea a început, cu ușile închise.

„Îmi pare rău. Voi vorbi după aceea”, a fost singura remarcă a Simonei Halep, potrivit Euronews.

Simona Halep a refuzat să aleagă un arbitru român

Simona Halep l-a ales ca arbitru în procesul de dopaj de la Lausanne pe fostul patinator Jeffrey G. Benz. Campioana avea posibilitatea să aleagă un arbitru român, dar echipa sa de avocați a decis altfel.

Simona a ajuns marți la Lausanne, Elveția, unde se va judeca apelul la decizia de suspendare pentru 4 ani pentru acuzația de dopaj. Procesul se va desfășura pe parcursul a trei zile, miercuri, joi și vineri, între 7 și 9 februarie. Fostul lider WTA a luat o decizie aparent surprinzătoare, ea alegând un arbitru american, pe Jeffrey G. Benz, deși regulamentul i-ar fi permis Simonei să numească un arbitru membru TAS român, relatează ProSport.

La TAS activează aproximativ 400 de arbitri, doi dintre aceștia fiind români: Cristian Jura și Daniel Vișoiu. Niciunul dintre ei nu se va implica însă în procesul Simonei Halep. Cel mai probabil, Simona a decis să meargă pe mâna unui arbitru american probabil la propunerea unuia dintre avocații ei, Howard L. Jacobs, cetățean al SUA.

Citiți și: Simona Halep revine pe terenul de tenis. Unde va juca primul meci fostul lider WTA (Galerie FOTO)

Patrick Mouratoglou, noi declarații în cazul de dopaj al Simonei Halep: „Sunt foarte încrezător”

Sursa foto: Profimedia