STEAUA CAMPIOANA ROMÂNIEI. Sânmărtean: Este un moment deosebit pentru mine, mă bucur pentru acest titlu

Publicat: 09 05. 2014, 00:00
Actualizat: 28 09. 2018, 09:36

„Este un moment deosebit pentru mine, un moment de bucurie, este o încununare a muncii din ultima perioadă. Mă bucur de acest titlu, le mulțumesc celor care m-au ajutat și au insistat să vin aici. Bucuria noastră este completă fiindcă am devenit matematic campioni, ne-am bucurat pentru această victorie, de acum putem pregăti jocurile care urmează cu mai multă liniște și detașare. O să petrecem, dar mai avem trei meciuri și apoi finala Cupei. Ne dorim eventul în acest an”, a declarat Sânmărtean la Digisport.

Echipa Steaua București și-a asigurat, joi, titlul de campioană a României, al 25-lea din istorie, în urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, în etapa a XXXI-a a Ligii I. Cu trei etape înainte de final, Steaua are un avans de 10 puncte față de locul doi și nu mai poate fi ajunsă, în contextul în care mai sunt 9 puncte în joc.

Steaua își păstrează astfel titlul de campioană după cel câștigat sezonul trecut.

Echipa Steaua este calificată și în finala Cupei României-Timișoreana, unde va întâlni, la 23 mai, echipa Astra Giurgiu.