Tracy Austin, fostă campioană mondială: Simona Halep este o jucătoare extraordinară, o amenințare pentru orice adversară

Publicat: 20 10. 2014, 18:47
Actualizat: 02 09. 2019, 23:34

Tracy Austin este de părere că succesele pe care Simona Halep le-a avut în ultimul an i-au dat încredere, dar și că românca are toate atuurile pentru a-și învinge adversarele pe orice suprafață de joc.

„În urma tuturor victoriilor pe care le-a obținut în acest sezon, Simona și-a dezvoltat o mare încredere. Ea crede acum că face parte din top. Atunci când ajungi în vârf, marjele sunt foarte mici, iar ea are toate atuurile pentru a se număra printre cele mai bune jucătoare. Indiferent de suprafața de joc — hard, zgură sau iarbă — Halep poate fi, și chiar a fost, o amenințare”, a declarat Austin pentru site-ul WTA.

Fosta jucătoare americană explică, totodată, progresul din ultimul an al Simonei Halep prin îmbunătățirea atitudinii jucătoarei române: „Simona obișnuia să fie prea negativistă față de ea însăși, iar asta se simțea în jocul său. Nu poți gândi în mod clar atunci când ești negativ. În acest an, ea a fost capabilă să fie mult mai calmă pe teren și mult mai pozitivă”.

Simona Halep, locul 3 WTA acum, o poziție mai jos începând de luni, a obținut, la 15 septembrie, calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, ea fiind a treia româncă în istorie participantă la o ediție a finalei sezonului, după Virginia Ruzici și Irina Spîrlea.