Un jucător al echipei naționale a României a SEMNAT cu un club din Polonia

Publicat: 08 08. 2023, 22:25
Actualizat: 08 08. 2023, 22:27

Voleibalistul Adrian Aciobăniţei va juca în Polonia, la SKRA Belchatow. Extrema echipei naţionalei a semnat pe un an cu echipa care are nouă titluri de campioană, șapte Cupe ale Poloniei şi patru Supercupe.

Aciobăniţei a mai evoluat la Tomis Constanţa, la VfB Friedrichshafen şi Volleys Rhein-Main, dar și la AS Cannes şi Chaumont Volley.

El a câștigat un titlu de campion al Franţei în 2021, cu Cannes, Cupa şi Supercupa Franţei cu Chaumont, dar și Cupa, plus Supercupa Germaniei cu VfB Friedrichshafen.

Un jucător al echipei naționale a României a semnat cu o formație din Polonia

„La Belchatow, Aciobăniţei va fi antrenat de un nume uriaş al voleiului mondial, italianul Andrea Gardini, cel care a câştigat cu naţionala ţării sale de trei ori titlul mondial, ca jucător” arată Federația Română de Volei.

În Polonia va juca şi colegul lui Adrian Aciobăniţei de la echipa naţională, Daniel Chiţigoi. Acesta a a semnat cu Zaksa. Pentru ProSport, Daniel Chițigoi declara: „Am lucrat foarte mult în ultimii ani să ajung la un anumit nivel și acum am șansa să pot evolua în Liga Campionilor. Asta îmi oferă cele mai bune condiții de dezvoltare și perspectiva de a evolua la cel mai înalt nivel. Cred că în acest mediu voi putea să-mi dezvolt abilitățile astfel încât să pot ajuta echipa pentru a-și îndeplini obiectivele stabilite. E grea despărțirea de familie, m-am născut într-o familie în care cuvântul de ordine a fost voleiul. Asta mi-a creat o mentalitate diferită. Contează pentru mine echipa națională, viitorul european îl tratez cu toată seriozitatea și sper să avem succes”.

  • Adrian Aciobăniţei a fost ales cel mai bun voleibalist român în anul 2022 de către Federația Română de Volei
  • Aciobăniţei  are o înălțime de 1.95 metri
  • România, la Campionatul European de Volei cu o jucătoare care a făcut istorie în Coreea de Sud