Veste excelentă pentru Irina Begu și Sorana Cîrstea! Cu cine vor juca la Adelaide în primele zile ale lui 2023

Publicat: 31 12. 2022, 18:11

Irina Begu (34 WTA) și Sorana Cîrstea (45 WTA), cele două jucătoare din România acceptate direct pe tabloul principal la turneul WTA 500 de la Adelaide (Australia, 1 – 8 ianuarie), au avut noroc la tragerea la sorți.

Sâmbătă dimineață s-a tras la sorți tabloul principal al turneului WTA 500 de la Adelaide, dotat cu premii în valoare totală de 703.580 de dolari.

Atât Irina Begu, cât și Sorana Cîrstea au avut parte de noroc și în primul tur vor întâlni adversare accesibile, venite din calificările competiției australiene.

Veste excelentă pentru Irina Begu și Sorana Cîrstea! Cu cine vor juca la Adelaide în primele zile ale lui 2023

Irina Begu și Sorana Cîrstea vor înfrunta adversare venite din calificări la turneul de la Adelaide, care deschide noul sezon din tenisul feminin! Româncele au fost norocoase, având în vedere că pe tablou se află numeroase jucătoare de top: Ons Jabeur (Tunisia, 2 WTA), Aryna Sabalenka (Belarus, 5 WTA) – cele două au bye în primul tur, Daria Kasatkina (Rusia, 8 WTA), Veronika Kudermetova (Rusia, 9 WTA) sau Danielle Collins (SUA, 14 WTA).

Ce au făcut Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian?

Jucătoarele române de tenis Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au debutat cu victorii în noul sezon competiţional, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 259.303 dolari americani.

Ruse (25 ani, 117 WTA) a trecut de Aliona Bolsova Zadoinov (25 ani, 141 WTA) cu 7-5, 6-4, după aproape două ore (1 h 51 min). Gabriela a câştigat primul set după ce a fost condusă cu 4-2.