Prima pagină » Coronavirus » 94 de români, care s-au întors din Italia la Craiova, vor sta 14 zile în carantină. Medicii i-au așteptat la coborârea din avion

94 de români, care s-au întors din Italia la Craiova, vor sta 14 zile în carantină. Medicii i-au așteptat la coborârea din avion

94 de persoane care au ajuns, marţi noaptea, din Italia la Craiova, vor sta 14 zile izolate la domiciliu, sub supravegherea medicilor. Românii întorşi din Italia spun că ceilalţi conaţionali din peninsulă nu vor să vină acasă de teamă că ajunge şi în România virusul ucigaş.

Aeronava care a venit de la Bergamo, marţi noaptea, pe Aeroportul Internaţional Craiova, ar fi trebuit să aducă 155 de pasageri. Au ajuns doar 110. Echipele de medici i-au aşteptat la coborâre din avion şi le-au luat temperatura. Călătorii au completat şi un formular în care a declarat zonele de unde vin, dar şi locul unde vor sta în România.

Potrivit autorităţilor din Dolj, 94 de persoane au declarat că vin din zonele de risc din Italia, în apropierea localităţilor aflate în carantină din cauza coronavirusului. Toate aceste persoane au fost anunţate că vor fi izolate la domiciliu în următoarele 14 zile.

„Din cei 110, pentru 94 de pasageri a fost recomandarea de autoizolarea la domiciliu pentru că vin din regiuni unde există cele 11 comune unde este carantină.Toţi cei 110 pasageri sunt afebrili, adică nu prezintă niciun fel de simptome de boală.Ei vor fi monitorizaţi zilnic de către medical de familie, cu obligaţia să rămână la domiciliu timp de 14 zile”, a declarat Narcis Purcărescu, prefect de Dolj

Cei mai mulţi dintre pasageri purtau măşti medicale şi chiar mănuşi de protecţie. Unii au declarat că s-au întors acasă de teama coronavirusului, alţii spun că românii din Italia nu vor să revină în ţară pentru că situaţia de aici îi sperie mai rău.

În realitate, lumea se plimbă pe afară, cu copii cu tot

„Din Cremona vin. În realitate, lumea se plimbă pe afară, cu copii cu tot. Este un virus, o gripă, mai bine spus, mai severă. În rest, nimic mai mult. În anumite părţi, unde au fost cazuri confirmate, sunt restricţii. Unde n-au fost, nu e nimic. Nu ştiu care e starea de spirit a românilor. N-am vorbit. Eu când am auzit, am venit acasă. Am venit s-o liniştesc pe mama. În avion, până am ajuns acasă, nu ne-au spus nimic. Când am ajuns, au zis să coborâm în grupuri de câte 15. Ne-au luat temperatura, de unde venim, unde plecăm şi cam atât.(…) Eu, din regiunea de unde vin, trebuie să rămân în casă 14 zile. Obligat. Sunt din Sadova”, a declarat un tânăr la sosirea pe Aeroportul Internaţional Craiova.

„Suntem speriaţi că venim fără şi găsim aici”, a declarat un alt pasager.

„Sunt unele localităţi închise în care nu se poate intra, nu se poate ieşi. Am discutat cu românii de acolo. Sunt foarte speriaţi, stau la locurile lor de muncă, la casele lor…Lumea nu se gândeşte să se întoarcă în ţară fiindcă nu se ştie dacă nu cumva nu o să vină şi aici virusul. Şi atunci nimeni nu vrea să-şi părăsească locul de muncă”, a spus o pasageră la sosirea în Craiova.

Printre pasagerii care au ajuns de la Bergamo la Craiova se numără şi un cetăţean sârb şi doi din Ucraina.

Potrivit autorităţilor din Dolj, numărul persoanelor izolate la domiciliu a ajuns, marţi noaptea, la 124.

Recomandarea video

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Este vorba despre Mircea Lucescu! Anunț oficial de la spital
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Călugărul care a adus zenul în Occident. Povestea lui Shunryū Suzuki și ideea radicală că nu există nimic de obținut