Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Cristina Păsăroiu, detalii neștiute despre colaborarea cu Andrea Bocelli: „Este una dintre cele mai modeste persoane pe care le-am cunoscut vreodată”

Cristina Păsăroiu, detalii neștiute despre colaborarea cu Andrea Bocelli: „Este una dintre cele mai modeste persoane pe care le-am cunoscut vreodată”

Cristina Păsăroiu, românca adorată de tenorul Andrea Bocelli, și-a deschis sufletul în cel mai nou podcast ALTCEVA, cu Adrian Artene. Ea a vorbit despre viața sa, dar și despre momentul în care l-a întâlnit pe Andrea Bocelli, cu care avea să cânte la turneul său aniversar. 

Cristina Păsăroiu dă detalii neștiute despre marele tenor și spune că este o persoană extrem de modestă.

„Și întorcându-ne la Andrea Bocelli, spunea că v-a descoperit și spune că sunteți extrem de frumoasă, doar ascultându-vă.”, s-a adresat Adrian Artene către Cristina Păsăroiu, iar aceasta a povestit cu lux de amănunte.

„Mi-ar fi plăcut ca într-un date să fi ascultat fraza asta, dar nu am ascultat-o niciodată, deci a fost cel mai mare compliment pe care l-am primit vreodată în viața mea. Atunci am plans ca și un copil. Când l-am întâlnit, eu, practic, tremuram în fața lui pentru că a fost și motivul pentru care eu m-am îndrăgostit de operă. Prima piesă pe care am interpretat-o a fost Time to say Goodbye, la nouă ani, iar acel moment pentru mine a fost de genul: ești muza mea, ești insporația copilăriei mele. Și mi-a spus: nu, nu, sunt o persoană simplă, sunt ca toată lumea, un om ca și tine, am aceleași probleme, aceleași nevoi.

Modestia aceea pe mine m-a inspirat. Este una dintre cele mai modeste persoane pe care le-am cunoscut vreodată. Și trecând direct la lucru, 40 de minute am repetat, eram transpirată complet, nici nu mai știam ce am cântat, cum am cântat, el mă ia de mână și îmi spune: tu știi că eu nu am nevoie să te văd, ca să știu ce ai în suflet. Doar îți ascult vocea și știu ce porți în suflet. Și acolo a fost într-adevăr un moment care mi-a schimbat viața complet. Pentru că asta urmărisem, de fapt, treizeci și ceva de ani din viață. Și de acolo au pornit foarte multe aventuri pe scenă, care mi-au schimbat traiectoria și m-au făcut să îmi dau seama ce înseamnă un artist complet și de calibrul respectiv. Să fii umil și să fii foarte generos cu oamenii din jur, m-a făcut să mă simt că sunt și eu la fel de mare ca și el. Asta a fost pentru mine cel mai mare dar, ca persoana de lângă tine să-ți dea aripi.”, a declarat soprana Cristina Păsăroiu.

https://www.youtube.com/watch?v=Eio2nqh68rw

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cum alegi un dezvoltator imobiliar: 8 criterii esențiale
Digi24
O țară întreagă a rămas în întuneric după ce reţeaua electrică națională a cedat
Cancan.ro
Concediu de coșmar pentru un cuplu în hotelul Simonei Halep din Mamaia Nord. Ce au găsit Andrei și soția lui în cameră
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
Mediafax
Aeroportul Charleroi se închide complet în 2028. Zborurile vor fi suspendate aproape trei luni
Click
Ce spun românii despre viața în Polonia. Cum se compară cu cea din România: „Varșovia este un București făcut cu cap”
Digi24
Teoria Wildberries a înfrângerii Rusiei: Distrugerea „Amazonului rusesc”, mai devastatoare pentru Putin decât bombardarea rafinăriilor
Cancan.ro
Este oficial! Cresc pensiile acestor pensionari români, cu 2.5%, începând cu 6 aprilie 2027
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
TOP 10 cele mai vândute mașini chinezești în România în iulie 2026. Care e modelul VEDETĂ?
Descopera.ro
Ce este paradoxul somnului? Visele sunt de fapt...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
De ce ne face cântatul să ne simțim atât de bine? Iată beneficiile sale surprinzătoare pentru sănătate