Prima pagină » Știri politice » Dosarul Referendumului. Avocatul lui Dragnea îl aduce pe Ponta în fața judecătorilor

Dosarul Referendumului. Avocatul lui Dragnea îl aduce pe Ponta în fața judecătorilor

Premierul Victor Ponta va fi citat ca martor în dosarul Referendumului, după ce instanța supremă a admis cererea apărării lui Liviu Dragnea în acest sens, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Decizia a fost luată după ce avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a cerut, pe 5 februarie, la instanța supremă, audierea premierului Victor Ponta și a 18 coordonatori județeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012 pentru demiterea fostului președinte Traian Băsescu.

Următorul termen în acest dosar a fost stabilit pe 23 februarie.

Până la acest moment, instanța nu a hotărât când îl va cita pe Victor Ponta.

Nu este prima oară când apărătorul lui Liviu Dragnea a cerut audierea lui Victor Ponta în acest dosar.

După cum spunea la instanța supremă în decembrie 2013, Nazat a cerut și procurorilor DNA audierea lui Ponta, dar solicitarea a fost respinsă. Totodată, potrivit lui Nazat, și Victor Ponta a cerut să fie audiat de procurori și această solicitare fiind respinsă. În acest context, avocatul cerea, în decembrie 2013, retrimiterea dosarului Referendumului la DNA.

Pe 5 februarie, Marian Nazat le-a spus magistraților ICCJ că declarațiile pe care le-ar da Ponta și cei 18 coordonatori județeni ar fi lămuritoare pentru cauză și ar arăta dacă Liviu Dragnea a exercitat presiuni sau a făcut solicitări de fraudare a votului la referendum.

Instanța supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul „Fraudă la referendum”, în care au fost trimiși în judecată Liviu Dragnea și alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale”.

Anchetatorii susțin că Dragnea a fost susținut în fraudarea referendumului de 74 de președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.

„Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor implicate în desfășurarea procesului de votare – președinți și membri ai secțiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei și-au încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât și liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora și introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obținute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O nouă versiune ChatGPT, lansată în următoarele săptămâni. Ce noi funcții anunță OpenAI?