Prima pagină » Diverse » EXCLUSIV. Alexandru Rafila, la GÂNDUL LIVE: Suntem la o virgulă distanță de pandemie

EXCLUSIV. Alexandru Rafila, la GÂNDUL LIVE: Suntem la o virgulă distanță de pandemie

Madalina Prundea

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României în Comitetul executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat, în exclusivitate la GÂNDUL LIVE, că suntem foarte aproape de momentul declarării pandemiei în cazul noului coronavirus.

Președintele Societății Române de Microbiologie a explicat faptul că, faptic, suntem în momentul în care infecția cu noul coronavirus a ajuns pe trei continente, ceea ce reprezintă condiția pentru ca Organizația Mondială a Sănătății să declare pandemie.

„În momentul de față, cu toate că OMS ezită să declare pandemia, eu trebuie să vă spun, și spun aici prima dată, nu am mai spus până acum, totuși, condițiile sunt cele la care trebuie să ne gândim că discutăm despre o pandemie. Înseamnă că trebuie să ai transmitere pe trei continente. Nu e declarată, dar din punct de vedere faptic, nu vreau să alertez pe nimeni, dar așa este”, a declarat Alexandru Rafila, invitat al Emmei Zeicescu în emisiunea Gândul Live.

„Probabil că specaliștii de la nivelul organizației încă nu sunt convinși că există transmitere susținută, secundară, transmitere locală, decât în câteva țări, care sunt cantonate în momentul de față în Asia – China, Coreea de Sud și Iran – iar în Europa discutăm despre Italia. Dar având în vedere că în multe alte țări, inclusiv în SUA, în Canada, avem cazuri, în momentul în care vom avea o transmitere locală importantă în aceste țări o să discutăm de al trelea continent”, a explicat Alexandru Rafila.

„Asta spune regula OMS: când transmiterea este susținută pe trei continente, putem să discutăm despre pandemie. Suntem la o virgulă distanță (de pandemie – n.r.) pentru cpă avem Asia, cu câteva focare foarte serioase, Europa, unde Italia e afectată și numărul de cazuri noi se multiplică destul de rapid și în Franța și în Spania și Marea Britanie, și discutăm de continentul nord-american. În momentul în care o să avem clar lucru că acolo se transmite în comunitate, atunci o să ajungem în situația de pandemie”, a conchis președintele Societății Române de Microbiologie.

Cifre în creștere

Peste 1.700 de cazuri noi de infecții cu noul coronavirus și 75 de decese s-au înregistrat la nivel mondial în ultimele 24 de ore, conform raportărilor oficiale valabile marți, la ora 9:00, arată datele Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

De la începutul epidemiei, la nivel global s-au confirmat în total 90.751 de cazuri de infecții cu COVID-19 și 3.116 decese. Pe lista statelor afectate au apărut Andorra și Arabia Saudită, fiecare cu un caz de infecție confirmat. Astfel, numărul țărilor și teritoriilor ajunge la 70, la care se adaugă nava Diamond Princess.

La nivel internațional, în afara Chinei continentale, potrivit raportărilor CNSCBT, creșteri marcante ale numărului de cazuri au fost înregistrate în Coreea de Sud (600 de cazuri de infecții confirmate, 7 decese), Italia (342 de cazuri de infecții confirmate, 18 decese), Iran (523 de cazuri confirmate, 12 decese), Statele Unite ale Americii (26 cazuri confirmate, 5 decese) și Spania (39 de cazuri confirmate, 18 desese).

În plus, Ucraina a confirmat marți primul caz de coronavirus. Ministrul ucrainean al Sănătăţii, Ihor Kuzin, a anunţat că este vorba despre un bărbat care a fost spitalizat în Cernăuţi, după ce a venit din Italia şi a trecut prin România.

Și în Germania, Institutul Robert Koch a confirmat, marți, 31 de noi cazuri de coronavirus, numărul total de cazuri din ţară ajungând astfel la 188.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Lidera AfD îl pune la zid pe Merz după dezastrul electoral al CDU: „Trebuie să-și asume consecințele”
Digi24
Putin vrea să-i determine pe aliați să abandoneze Ucraina. Ce mutare face Kremlinul chiar înainte de reuniunea ONU din SUA (ISW)
Cancan.ro
Mărturii din iad: A venit SMURD-ul după ce a leșinat. Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-ar fi terorizat actuala soție!
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Mediafax
Traian Băsescu, dezvăluiri despre Siegfried Mureșan: „Eu l-am inventat ca om politic”
Click
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut după injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Care este mijlocul de transport preferat al românilor?
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania