Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Din nefericire, avem noi focare, în spitale și comunități” / „Dacă respectăm regulile, situația va fi ușor de gestionat”

GÂNDUL LIVE. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Din nefericire, avem noi focare, în spitale și comunități” / „Dacă respectăm regulile, situația va fi ușor de gestionat”

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre măsurile de relaxare din starea de alertă și impactul lor asupra numărului de cazuri noi de Covid-19. Astfel, oficialul spune că, din păcate, avem noi focare și ar trebui să fim mai responsabili.

„Sunt 10 zile de la instituirea stării de alertă și relaxarea unor măsuri administrative. Am repetat că această relaxare vizează măsuri administrative și nu trebuie să se reflecte în intențiile noastre personale. Din nefericire, avem noi focare, în spitale sau comunități. Așa cum ați menționat, cele două sate din județul Galați, unde a fost instituită carantină.

Am spus în nenumărate rânduri că există relația directă între comportamentul social și numărul de noi cazuri și eventualitatea unor noi focare. Sperăm să nu mai apară și alte focare, oricum ar fi beneficiul unui comportament responsabil se traduce în posibilitatea unor noi măsuri de relaxare.

Ce se întâmplă de la 1 iunie

În caz contrar, luăm măsuri de a opri răspândirea covid-19. Responsabilitatea noastră, esențială în apariția de noi cazuri. Când se ia orice măsură se face pe baza unei analize la zi. La 1 iunie putem suplimenta măsurile de relaxare. Dacă se evoluează pozitiv.

Analiza e bazată pe mai multe zile, fluctuațiile de la o zi la alta, nu sunt atât de relevante precum analiza pe mai multe zile. Acest nou tip de coronavirus are o perioadă de incubație până la 14 zile și e important să vezi efectul weekendului trecut în zilele următoare.

Din punct de vedere infecțios merge până la 10-14 zile. Efectele weekendului trecut nu pot fi interpretate pe baza datelor de la începutul săptămânii trecute, ci din această săptămână. Numărul de noi cazuri diagnosticate depinde de numărul anchetelor epidemiologice. De aici rezultă fluctuația de la o zi la alta a numărului de cazuri, dar nu e atât de relevantă pentru o analiză epidemiologică, ci intervalul pe 10-14 zile.

Acesta a fost și principiul premergător datei de 15 mai. Se va trage o concluzie privind curba epidemiologică. Pentru a vedea ce măsuri vor fi luate. Ce este important e să privim aceste măsuri ca pe o modalitate pentru a câștiga beneficii: dacă suntem responsabili, numărul de cazuri scade și atunci se ivește posibilitatea unor măsuri suplimentare de relaxare.

Responsabilitatea fiecăruia este esențială!

Dacă suntem responsabili, fără o scăpare… E o situație nouă, trebuie să ne schimbăm comportamentul. E dificil să te schimbi. Cum ne comportăm noi ține viitorul nostru social, al interacțiunilor sociale și aș pune situația din perspectiva unor beneficii pe care le putem avea.

Dacă ne uităm pe statistici, trebuie să intepretăm mai larg: 37-38% din cazuri noi și numărul de decese provin dintr-un număr mic de județe: e nevoie de câteva microfocare pe câteva zile ca situația să devină greu de gestionat. Numărul total de cazuri de acum, o treime provine din 5 județe. Trebuie să fim conștienți de acest lucru.

Dacă respectăm regulile, situația va deveni ușor de gestionat”, a declarat Andrei Baciu la GÂNDUL LIVE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Noua Dacia Striker i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear: „Pare să ofere multe pentru puțin”
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Anca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?