Prima pagină » Magazin » Savantul care s-a lăudat că a creat primii bebeluși „editați genetic” din lume, condamnat la închisoare

Savantul care s-a lăudat că a creat primii bebeluși „editați genetic” din lume, condamnat la închisoare

Cercetătorul chinez He Jiankui, care a creat primii bebeluși „editați genetic" din lume, a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru practicarea ilegală a medicinei, luni, de o instanță din țara sa, potrivit Reuters.

Cercetătorul chinez He Jiankui, care a creat primii bebeluși „editați genetic” din lume, a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru practicarea ilegală a medicinei, luni, de o instanță din țara sa, potrivit Reuters.

În noiembrie 2018, He Jiankui, fost profesor la Universitatea de știință și tehnologie din Shenzhen, a spus că a folosit tehnica de editare genetică CRISPR-Cas9 pentru a modifica genomul unor gemene, cu scopul de a le proteja de infecția cu HIV, în condițiile în care tatăl fetițelor fusese diagnosticat pozitiv cu acest virus.

Anunțul a fost întâmpinat cu critici, mai ales privind caracterul etic al cercetărilor, atât în China, cât și la nivel global.

He Jiankui și colaboratorii săi ar fi falsificat documente și ar fi recrutat bărbați bolnavi de SIDA pentru a face acest studiu. În urma experimentelor, două femei au născut trei bebeluși modificați genetic, potrivit agenției de presă chineze Xinhua.

Aceeași instanță i-a condamnat, luni, pe Zhang Renli și Qin Jinzhou, pentru complicitate.

„Cei trei acuzați nu au avut calificare pentru a practica medicina și, căutând să obțină faimă și avere, au încălcat deliberat legislația națională privind cercetările științifice și tratamentele medicale”, se arată în decizia instanței. „Au încălcat minimele reguli ale eticii în cercetarea științifică și medicină”, potrivit aceluiași document.

La începutul lunii decembrie, presa internațională a scris că tehnica de editare genetică folosită pentru obținerea gemenelor Lula și Nana din China ar fi produs mutații nedorite, deoarece autorul procedurii, profesorul He Jiankui, a ignorat norme etice și științifice. Textul original al cercetării fusese făcut public pentru prima dată, iar extrase din acest manuscris au apărut în publicația Massachusetts Institute of Technology din SUA – MIT Technology Review.

He Jiankui a susținut că descoperirea sa ar putea „controla epidemia de HIV”, dar nu a fost clar dacă scopul inițial – imunizarea bebelușilor în fața virusului imunodeficienței umane (HIV) – a fost atins, pentru că echipa acestuia nu a reușit să reproducă, de fapt, mutația genetică ce oferă această protecție.

Extrem de puțini oameni se nasc cu această imunitate, fiind purtători ai unei mutații a genei CCR5. He susține că a țintit chiar această genă, cu ajutorul CRISPR, o tehnică ce a revoluționat domeniul în momentul în care a fost pusă la punct, în 2012.

Fiodor Urnov, cercetător la Universitatea California din Berkeley, a declarat pentru MIT Technology Review: „Afirmația că au reprodus varianta prevalentă CCR5 este o denaturare sfruntată a datelor actuale și poate fi descrisă doar astfel: un fals deliberat. Studiul (original, n.r.) arată în schimb că cercetătorii au eșuat în reproducerea mutației CCR5”.

Deși echipa de cercetători din China a avut ca țintă gena respectivă, aceasta nu a putut reproduce mutația „Delta 32” necesară, în schimb au creat alte variante genetice noi, ale căror efecte nu sunt pe deplin cunoscute.

Mai mult, s-a dovedit că tehnica CRISPR nu este o unealtă infailibilă, pentru că poate genera mutații genetice nedorite, ceea ce face ca utilizarea sa în cazul oamenilor să rămână controversată.

Printre problemele etice despre care se vorbea se numără faptul că părinții bebelușilor nu au fost informați corect privind scopul cercetării.

Tatăl a fost diagnosticat pozitiv cu HIV, fapt care în China este asociat cu stigmatizarea socială. Astfel de persoane nu au acces la tratamente de fertilizare, deși există deja o tehnică prin care se poate preveni transmiterea virusului la făt. Lipsa accesului la orice fel de tratament de fertilizare i-ar fi putut motiva să ia parte la acest experiment, în ciuda unor mari riscuri cu care s-ar fi putut confrunta bebelușii, a declarat Jeanne O’Brien, de la Shady Grove Fertility, pentru MIT Technology Review.

Autorii experimentului au luat măsuri și pentru ascunderea identității familiei în cauză, de la numele medicilor care s-au ocupat de tratamentul de fertilizare până la data nașterii gemenelor – He a susținut că a fost în noiembrie 2018, mai multe alte surse vorbind despre octombrie 2018.

He a încercat să vândă manuscrisul studiului său unor publicații prestigioase, precum Nature și The Journal of the American Medical Association, dar a fost întâmpinat cu refuzuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!