Prima pagină » Magazin » Scandal înainte de Eurovision 2016. Motivul pentru care piesa Ucrainei ar putea fi interzisă

Scandal înainte de Eurovision 2016. Motivul pentru care piesa Ucrainei ar putea fi interzisă

Jamala, interpreta aleasă de Ucraina să reprezinte țara la concursul muzical Eurovision 2016, a stârnit un val de controverse cu piesa „1944", în care aduce aminte de deportarea tătarilor din Crimeea.
Cântecele cu tentă politică nu sunt permise în show-ul muzical, deoarece acesta e unul de creație. O decizie în privința piesei Ucrainei va fi luată după 14 martie.
 
„Se decide de la caz la caz. Mesajele politice explicite nu sunt permise în cântece, la fel și cele comerciale, pentru a nu discredita Eurovisionul”, a declarat un reprezentant EBU (European Broadcasting Union). 
 
„Principalul mesaj este acela de rememorarea, dar și de cunoaștere a poveștii. Atunci când știm, putem să prevenim”, spune Jamala despre piesa ei, potrivit kankan.md.
 
Contextul istoric
 
„Drama tătarilor crimeeni a început în 11 mai 1944. Comitetul de Stat al Apărării din Uniunea Sovietică, întrunit sub președinția lui Stalin, a decis deportarea în întregime a acestei populații. Sarcina de a duce această decizie până la capăt i-a revenit unuia dintre cei mai duri ofițeri ai NKVD-ului, Ivan Alexandrovici Serov, omul de încredere al lui Stalin și al șefului aparatului de represiune sovietic, Lavrenti Beria. Ivan Alexandrovici Serov nu a avut nevoie decât de o săptămână pentru a organiza deportarea tătarilor. În data de 18 mai 1944, trupele NKVD erau deja prezente în satele tătărăști din Crimeea.
 
Deportarea tătarilor era bazată de un scenariu simplu: trupele NKVD înconjurau satul. Apoi, tătarii erau anunțați că vor fi deportați peste două ore și că au voie să își ia cu ei doar ceea ce pot transporta în mână. Apoi, tătarii erau urcați în camioanele NKVD și duși până în cea mai apropiată gară, unde erau apoi înghesuiți în vagoane de vite. Condițiile în care erau transportați tătarii din Crimeea nu difereau prea mult de cele în care naziștii îi transportau pe evrei la Auschwitz”, scrie românialiberă.ro, într-un material din martie 2014. 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dronele Shahed lovesc în APROPIEREA României: Un important punct de trecere a frontierei, ÎNCHIS după atacul rusesc
Digi24
Ce document trebuie să prezentăm la medic de la 1 septembrie. Precizările CNAS
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 9:54! Ce magnitudine a anunțat INFP
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Rusia schimbă fața teritoriilor OCUPATE din Ucraina: construcții masive, credite ieftine și despăgubiri cerute de foștii proprietari
Click
Cum arată viața românului care a câștigat 11 milioane de euro la Loto. Ce a făcut cu averea
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Cum a fost atmosfera la „Spin & Splash by CSID.ro”. Două zile de sport, joacă, sănătate și surprize la THERME București