1 Mai pe schiuri: sute de turiști, pe pârtiile din Sinaia, în ultimul weekend din sezon

Publicat: 01 05. 2015, 18:37

Peste 500 de persoane au urcat, vineri, pe pârtiile din Valea Dorului și Valea Soarelui, care aparțin de domeniul schiabil al stațiunii Sinaia și unde se mai poate schia. Instalațiile de transport pe cablu care deservesc pârtiile funcționează în condiții normale.

Unele dintre aceste persoane se dau cu schiurile sau snowboardul, în timp ce altele stau la soare ori fac mountain bike pe traseele montane care coboară de la Cota 1400.

Acesta este ultimul weekend în care pârtiile din Sinaia, singurele din stațiunile de pe Valea Prahovei care încă sunt practicabile, mai sunt deschise, autoritățile urmând să declare apoi închis sezonul de schi.

De asemenea, sute de oameni au mers, vineri, să facă grătare pe Valea Cerbului din Bucegi, loc care de mulți ani îi atrage pe turiștii care vor să petreacă 1 Mai la munte, în aer liber.

Aproximativ 10.000 de turiști se află în stațiunile de pe Valea Prahovei, unde petrec minivacanța de 1 Mai. Cea mai căutată dintre stațiuni este Sinaia, unde gradul de ocupare a locurilor de cazare este de aproape sută la sută. Prețul unei nopți de cazare în stațiunile de pe Valea Prahovei pentru această perioadă pornește de la 65 de lei de persoană, tarif care include cazare și demipensiune.