14 persoane, între care un fost ofițer SRI, condamnate în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”

Publicat: 24 02. 2017, 10:22
Actualizat: 02 10. 2018, 15:59
Bărbat arestat după ce a adus o prăjitură cu canabis

Reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia au anunțat, joi, că instanța a decis condamnarea a 14 persoane acuzate că au constituit o rețea de prostituție, ai cărei clienți erau persoane importante din mediul de afaceri sau politică.

Pedepsele Curții de Apel Alba Iulia sunt, la unii dintre condamnați, mai blânde decât cele primite în primă instanță, la Tribunalul Alba, în 2015.

Majoritatea inculpaților au fost condamnați la închisoare cu executare, decizia Curții de Apel Alba Iulia fiind definitivă.

Liderul grupării, Șchiop Teodor Victor, a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, după ce, în primă instanță a primit opt ani.

Curtea de Apel Alba Iulia a menținut pedeapsa în cazul lui Vasile Claudiu Vulpe, fost ofițer al Serviciului Român de Informații, respectiv al Serviciului de Informații Externe, care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de opt ani.

Pe numele unuia dintre condamnați, Hancheș Raul Nicolae zis „Pricu”, care nu a fost prins, instanța a emis mandat european de arestare preventivă și mandat de urmărire internațională; acesta a primit 5 ani și 6 luni închisoare.

La Tribunalul Alba au fost condamnați 15 inculpați, însă împotriva lui Muntean Nicolae Viorel procesul penal a încetat, în 2016, după ce acesta a decedat.

Însumând pedepsele, inculpații au fost condamnați la aproape 60 de ani de închisoare.

Membrii grupării au fost acuzați de constituire, sprijinire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori și șantaj.

Gruparea de proxeneți, traficanți de persoane și șantajiști care își intimidau victimele aruncând cocktail-uri Molotov asupra locuințelor acestora a fost destructurată, în 19 octombrie 2010, de polițiștii din Alba Iulia, 14 membri ai rețelei fiind duși atunci la audieri la sediul DIICOT Alba.

Suspecții au fost prinși în urma a 17 percheziții la locuințele acestora, în timpul cărora polițiștii au confiscat săbii, cuțite, pumnale, bâte de baseball, un pistol cu glonț de calibrul nouă milimetri deținut legal, hard-diskuri, CD-uri, DVD-uri și acte.

Autoritățile au stabilit că gruparea se ocupa cu trafic de persoane, proxenetism și recuperări (șantaje la comandă pentru recuperarea unor datorii prin violență și amenințare), până la acea dată fiind identificate peste 20 de fete care practicau prostituția în folosul grupării, printre care și zece minore.

În ceea ce privește traficul de persoane, de minori și proxenetismul, polițiștii au stabilit că fetele erau plasate pentru a întreține relații sexuale fie în localuri din Alba Iulia și din apropierea municipiului, fie direct acasă la clienți. Clienții se întâlneau cu fetele doar după ce discutau cu membrii grupării și conveneau prețul, cea mai mare parte a banilor ajungând la suspecți fie direct de la client, fie erau predați de fete.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru MEDIAFAX la momentul instrumentării dosarului, că gruparea dezvoltase o mare rețea de prostituție în care erau incluse și fete minore, obligate să se prostitueze atât în țară, cât și în Italia sau Germania. Anchetatorii aveau informații că printre clienții prostituatelor se regăseau persoane importante din Alba, respectiv oameni de afaceri, politicieni, medici sau profesori universitari.
Dosarul acestui caz are 15 volume, numai rechizitoriul realizat de procurori având peste 200 de pagini.