22 de șoferi s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși băuți la volan

Publicat: 25 06. 2012, 09:05
Actualizat: 25 06. 2012, 09:05

Polițiștii de la Rutieră au întocmit 22 de dosare penale șoferilor care au fost prinși la volan cu o alcoolemie peste limita legală, în urma unor acțiuni de control efectuate în noaptea de sâmbătă spre duminică, în opt municipii reședință de județ, informează IGPR.

În cadrul acțiunii, polițiștii au testat cu aparatele etilotest peste 2.200 de conducători auto, dintre care 82, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost sancționați contravențional cu amendă, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Pentru 52 dintre șoferii prinși băuți la volan a fost aplicată și măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile, se mai arată în comunicat.

Controalele au fost efectuate, timp de patru ore, în Oradea, Târgoviște, Craiova, Târgu Jiu, Slobozia, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara și Râmnicu Vâlcea.