4 ani de închisoare după ce a intrat pe contrasens, a lovit o ambulanță, și a omorât trei oameni, rănind alți cinci. Prima instanță îl condamnase la 3 ani cu suspendare

Publicat: 01 04. 2014, 12:44
Actualizat: 24 02. 2019, 12:54

Tânărul de 26 de ani care, în octombrie anul trecut, a provocat un accident în Pitești, intrând cu un autoturism BMW pe contrasens și lovind o ambulanță BGS care transporta pacienți la dializă, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.

Sentința dată, luni, de Curtea de Apel Pitești este definitivă și modifică soluția pronunțată în ianuarie de magistrații Judecătoriei Pitești, care îl condamnaseră pe șofer la trei ani de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de șase ani, perioadă în care nu avea dreptul să conducă niciun autovehicul.

Bărbatul a fost arestat preventiv în 29 octombrie 2013 și a fost pus în libertate în 10 ianuarie 2014, zi în care Judecătoria Pitești a pronunțat sentința în cazul său, sentință care a fost executorie în ceea ce privește punerea în libertate.

 

 

Sentința dată de Judecătoria Pitești a fost însă atacată în apel de persoanele care au fost rănite în accidentul provocat de bărbat, dar și de rudele celor decedați.

Accidentul a avut loc, în octombrie 2013, la ieșirea din Pitești spre localitatea Bascov, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, unde o ambulanță BGS care transporta șase pacienți la dializă a fost lovită de un autoturism BMW care a intrat pe contrasens. În urma impactului, doi pacienți aflați în ambulanță au murit pe loc, iar alte șase persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă. Două zile mai târziu, bărbatul aflat în stare gravă a murit la spital.

Șoferul autoturismului BMW care a provocat accidentul, Onorus Mirică, a fost arestat preventiv sub acuzațiile de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.

Reprezentanții Parchetului Judecătoriei Pitești spuneau că există suspiciuni că șoferul, care are doar patru clase, ar fi obținut fraudulos permisul de conducere, în anul 2006, perioadă vizată de scandalul de corupție de la Serviciul Permise Auto Argeș. Procurorii mai precizau că tânărul, care conducea un autoturism BMW cu volan pe dreapta, înmatriculat în Bulgaria, a depășit viteza legală.