600 de elevi din Pitești, evacuați în urma unui incendiu într-o școală

Publicat: 19 09. 2016, 10:36
Actualizat: 19 09. 2016, 12:02

Circa șase sute de elevi ai unei școli din Pitești au fost evacuați, luni, în urma unui incendiu în clădire, iar unei eleve i s-a făcut rău și a primit îngrijiri medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX. 

Cei circa șase sute de elevi au fost evacuați din Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Pitești, după ce tabloul electric a luat foc, iar clădirea s-a umplut de fum.

„Un echipaj SMURD și o autospecială cu apă și spumă au ajuns la școală, acolo unde a fost anunțat un incendiu. Incendiul, care se manifestase la tabloul electric, a fost stins de reprezentanții instituției. Tot aceștia i-au evacuat pe cei aproximativ 600 de elevi din corpul vechi unde se aflau într-un corp nou” , a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure.

Pitrivit aceleiași surse, unei fete în vârstă de 13 ani i s-a făcut rău.

„Eleva este cunoscută ca făcând frecvent atacuri de panică. Din cauza sperieturii, acesteia i s-a făcut rău. A primit îngrijiri de la colegii mei. Se așteaptă ca părinții săi să ajungă la instituție și în funcție și de decizia acestora și de starea fetei să fie transferată la Spitalul de Pediatrie Pitești, pentru verificări amănunțite”, a spus Mădălina Epure.