90 de persoane au ajuns la spital din cauza caniculei, după al treilea cod roșu din istoria României

Publicat: 02 07. 2017, 12:19
Actualizat: 05 06. 2018, 14:08

Peste 1.100 de angajați ai MAI au acționat în ultimele două zile, în toată țara, pentru combaterea efectelor caniculei. La nivel național au fost instalate 845 de puncte de prim ajutor. De asemenea, echipajele IGSU au transportat 44.785 litri de apă în județele Cluj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Neamț și Vrancea, transmite MAI.

Pompierii au acționat și pentru stingerea unor incendii de vegetație în 26 de județe. Forțele MAI sunt pregătite să intervină și după ploile anunțate de meteorologi

„Pentru monitorizarea situației și intervenția promptă în zonele vizate de avertizare, conducerea MAI a dispus o serie de măsuri, atât la nivel central cât și la nivel teritorial. Astfel, va fi menținut serviciul de urgență instituit la nivelul primăriilor localităților aflate în zonele supuse avertizărilor meteo, prognozele privind starea vremii vor fi transmise rapid către autoritățile locale, personalul MAI și cel al autorităților locale este pregătit pentru manevre de forțe cu toate categoriile de mijloace și echipamente din dotare pentru a asigura un răspuns optim în caz de necesitate”, informează ministerul.

Administrația Națională de Meteorologie a emis cod portocaliu și cod galben de ploi și vijelii, începând de duminică seara, de la ora 20, până luni la ora 23.00. Cantitățile de apă pot ajunge la 90 l/mp.

În cursul nopții de duminică spre luni (2/3 iulie) și pe parcursul zilei de luni, în județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Buzău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

Meteorologii au emis cod portocaliu pentru aceste județe și anunță că în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă de 50…70 l/mp și pe arii restrânse 80…90 l/mp.

Totodată, de duminică seara și până luni seara va fi în vigoare un cod galben de ploi și vijelii care va viza sudul Banatului, jumătatea estică a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei și local Transilvania.