A avut loc o campanie care îi încuraja pe copiii agresați să vorbească, apoi s-a întâmplat ceva neașteptat la Telefonul Copilului

Publicat: 13 05. 2015, 17:09

Cele aproape 500 de cazuri de bullying au fost înregistrate la Telefonul Copilului, de la sfârșitul lunii februarie, când a fost lansată campania „CN Clubul prieteniei – Fii prietenos, nu răutăcios!”, aproape toate fiind semnalate de către copii și petrecute în mediul școlar.

În cadrul campaniei, care are ca obiectiv încurajarea copiilor să vorbească despre experiențele lor, să îi sprijine pe cei hărțuiți și să fie prietenoși cu toți ceilalți copii, numărul cazurilor de bullying semnalate a crescut.

Din numărul total de apeluri prin care au fost semnalate situații de hărțuire, 55,94 la sută au fost sesizate de băieți, 41,65 la sută de fete și doar 2,41 la sută de părinți.

Peste jumătate dintre băieții apelanți sunt preadolescenți, urmați de cei din grupa de vârstă 6 – 9 ani (32,73 la sută) și adolescenți (16,19 la sută). În ceea ce privește fetele, cele mai multe dintre cele care au sunat la Telefonul Copilului sunt din grupa de vârstă 6 – 9 ani, 35,75 la sută sunt preadolescente și 11,11 la sută sunt adolescente.

Majoritatea abuzurilor de tip bullying au avut loc în școală (86,70 la sută), 9,17 la sută în spațiul public și 4,13 la sută la grădiniță.

„72,43 la sută dintre copiii preșcolari și școlari au discutat cu părinții despre abuzul de tip bullying manifestat asupra lor, însă doar 21,25 la sută dintre părinți au ales să intervină. Copiii preadolescenți și adolescenți nu au discutat nici cu părinții, nici cu o altă persoană înainte de apelul la 116 111. În ceea ce privește formele de bullying înregistrate, 63,30 la sută dintre situații s-au referit la bullying fizic, 12,85 la sută bullying verbal, 13,30 la sută bullying emoțional și 10,55 la sută bullying relațional”, se arată în comunicatul transmis agenției MEDIAFAX.

Forma de bullying fizic este asociată, în general, cu băieții, în timp ce forma de bullying verbal cu fetele, însă cei aproximativ 43 la sută de copii sub 10 ani au sesizat numai cazuri de bullying fizic, ei fiind în imposibilitatea de a exprima sau manifesta celelalte tipuri de bullying.

Cele mai multe astfel de situații au fost înregistrate din regiunea Muntenia (22,54 la sută) urmată de Transilvania (18,91 la sută), Moldova (17,51 la sută), Oltenia (14,29 la sută), București (9,05 la sută), Banat (3,62 la sută) și Dobrogea (3,02 la sută).

Cartoon Network și Asociația Telefonul Copilului au lansat, în 26 februarie, o campanie națională anti-bullying adresată pentru prima dată și preșcolarilor, prin care se urmărește încurajarea copiilor să ia măsuri împotriva violenței verbale sau fizice, a abuzului emoțional și a excluderii.

Sub sloganul „Fii prietenos, nu răutăcios!”, campania își propune să sensibilizeze și să încurajeze copiii să ia măsuri împotriva hărțuirii și agresiunii de orice fel. În cadrul campaniei a fost lansat și site-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei, un spațiu virtual unde copiii afectați direct sau indirect de fenomenul bullying pot beneficia de consiliere din partea unor persoane specializate.